Târgovişte: Doi târgovişteni au pus pe jar Piteştiul cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Doi târgovişteni au pus pe jar Piteştiul cu focuri de armă

5 focuri de armă și o urmărire ca în filme urmată de un accident! Asta s-a petrecut, în această dimineață, pe străzile din Pitești, în apropiere de barul Duet. Totul a fost provocat de doi tineri târgovişteni.

Doi tineri stăteau în această dimineață, în jurul orei 3.30, la o masă din barul de lăutari. La un moment dat au scos din buzunar niște prafuri albe și au tras pe nas, susține unul dintre oamenii de la firma de pază și intervenții MSS.

Sebastian Olaru, în vârstă de 26 de ani și Marin Matei, de 31 de ani, ambii din Târgoviște, au fost rugați să părăsească incinta. Nu s-au opus. Dar, când au ajuns la mașină, comportamentul lor s-a schimbat total.

Sebastian Olaru s-a urcat l-a volanul unui autoturism Nissan Primera, iar celălalt s-a așezat pe scaunul din dreapta. Șoferul a demarat în trombă, a lovit un Logan parcat, dar și mașina de intervenții a firmei de pază.

Marin Matei a scos mâna pe geam în care ținea o sabie, a secerat cu ea în gol, după care a tras cinci focuri de armă. Un glonț s-a oprit în spray-ul paralizant al unuia dintre bodyguarzi, care din fericire nu a fost rănit. A urmat o urmărire ca în filme pe o porțiune de circa o jumătate de kilometru.

Autoturismul a fost cuprins de flăcări


Cursa nebună s-a terminat cumplit. Din cauza vitezei excesive, Sebastian Olaru a pierdut controlul, mașina s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului, după care s-a răsturnat. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Martori la toată scena au fost bodyguarzii care se aflau pe urmelor celor lor. Au sunat la 112 după care au sărit să-i salveze. Cu ajutorul extinctorului au reușit să stingă flăcările. Pompierii ajunși la fața locului i-au scos pe cei doi tineri dintre fiarele contorsionate, după care au fost transportați la spital cu ambulanțele.

"Ne-a spus să intervenim pentru că doi tineri se droghează"

«Patronul barului ne-a spus să intervenim pentru că doi tineri se droghează. Am mers la masa lor și i-am rugat să iasă afară. Nu s-au opus», susține Jinga Tiberiu de la firma MSS. Scandalul a pornit  când s-au văzut în mașină. «Au dat cu sabia în aer, spre noi, după care au tras cinci focuri de armă. Un glonț s-a oprit în sprayul paralizant. Puteam să fiu infirm», spune bodyguardul Ștefan Nuță.

Sabia și pistolul au fost găsite în mașină, la picioarele pasagerului din dreapta. «Accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive. În autoturism am găsit arme albe, respectiv un pistol, urmează să stabilim ce calibru are, și o sabie», a spus agentul Robert Gheorghe de la Poliția Rutieră.

Niciunul nu are permis

Ajunși la spital, Marian Matei și Sebastian Olaru au fost supuși unor investigații amănunțite. «Au traumatisme cerebrale, dar sunt în afara oricărui pericol. Amândoi sunt violenți verbal și sunt foarte agitați. Au consumat fie alcool fie substanțe necunoscute.», a spus medicul Gheorghe Frătoaica de la camera de primiri urgențe a spitalului Județean.

Șoferul mașinii de intervenție a fost testat cu etilotestul. Rezultatul a ieșit zero. Polițiștii continuă cercetările și îi vor audia pe cei doi scandalagii după ce se vor dezmetici.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie