Târgovişte: Avem singurul muzeu al Poliţiei din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Avem singurul muzeu al Poliţiei din ţară

Situat în incinta Complexului Muzeal Curtea Domnească, în “Casa Coconilor”, este singurul muzeu de acest tip din ţara noastră. Târgoviştenii pot vizita muzeul de marţi până duminică, între orele 09,00 şi 17,00, preţul unui bilet întreg fiind de 2 lei iar preţul redus este de 1 leu.

Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893.  A fost numită “Casa Coconilor”, adică a fiilor domnitorului şi a fost construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Ideea înfiinţării unui Muzeu al Poliţiei Române la Târgovişte s-a născut în anul 1998, când o delegaţie a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei (A.I.P.) alcătuită din membri din Dâmboviţa, Braşov şi Timiş, a efectuat o vizită în Ungaria, unde au văzut un muzeu similar.

Astfel, la 7 iulie 2000, şi-a deschis porţile publicului larg Muzeul Naţional al Poliţiei Române – singurul muzeu cu acest profil din ţara noastră.

Muzeul are şase săli de expoziţie


Expoziţia de bază a muzeului este amenajată la etaj, în şase săli şi un hol central. Sălile sunt împărţite pe etape iar colecţiile conţin arme, uniforme şi însemne ale poliţiei. Astfel, puteţi vedea separat, uniforme specifice forţelor de poliţie din anul 1821, din perioada interbelică, precum şi elemente ale unităţilor de miliţie şi poliţie cu toate transformările prin care au trecut de-a lungul timpului.

Vizitatorii sunt foarte impresionaţi de istoria recentă a poliţiei, în special colecţia dedicată perioadei miliţiei fiind foarte atent studiată. “Când văd uniformele din perioada lui Ceauşescu mă ia cu fiori, parcă te întorci puţin în timp, îmi vin în minte foarte multe imagini, mai ales când văd uniforma miliţienilor care dirijau traficul. Parcă intri în altă lume, atunci când te plimbi prin camerele astea”, ne spune Ion Dumitrache, 63 de ani, pensionar.

Copiii sunt atraşi în special de insigne


Printre vizitatorii muzeului se numără foarte mulţi copii, elevi în special, veniţi în vizită la Complexul Muzeal Curtea Domnească. “Dacă aş putea, aş lua toate insignele astea de aici, aşa de mult îmi plac, am văzut şi tot felul de uniforme, păcat că nu am mai mult timp să apuc să mă uit la toate”, ne spune Mihnea, elev, 14 ani din Târgovişte.

Expoziţia conţine o sală aparte, în care sunt prezentate peste 300 de uniforme de poliţie din mai multe ţări. Uniformele au fost donate de doi colecţionari, un poliţist german şi de generalul Lazăr Cârjan şi conţine elemente ale poliţiilor din foarte multe ţări, din toate regiunile lumii.

Ultima sală a muzeului este destinată relaţiilor internaţionale stabilite de-a lungul timpului de Poliţia Română şi prezintă foarte multe informaţii despre activitatea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei.







Mai multe pentru tine:
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
România, fără medalie la Campionatele Mondiale de Gimnastică artistică. Sabrina Voinea și Denisa Golgotă, execuții modeste