Steagul României s-a vândut la Praga, graţie Mariei Duţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Duţă

Covoarele cu motive tradiţionale româneşti, marca „Duţă”, au mare căutare printre politicienii români şi au făcut furori în Cehia, atunci când Praga a fost capitala culturală a Europei. Maria Duţă s-a apucat de confecţionat covoare pe vremea lui Ceuşescu.

„A fost o conjunctură. Pe timpul lui Ceauşescu nu puteai să lucrezi într-un singur domeniu. Când s-a pus problema de reduceri de personal ne-am retras la casa noastră şi am moştenit ocupaţia pe care o practica soacra mea: confecţionatul şi comercializatul covoarelor naţionale. Este o afacere de familie şi noi confecţionăm numai covoare naţionale lucrate la războaie”, ne spune meştera populară.

Steagul României s-a vândut la Praga

„Eu am reprezentat România la Praga, atunci când Praga a fost capitala europeană a culturii, dar şi la Sibiu. La Praga am vândut foarte bine covoare cu steagul României, am avut expoziţie naţională. Practic covoarele mele au ajuns în toată Europa dar şi în America. Avem clienţi care ne caută la un an, doi şi ne cer câteva covoare. Sunt mulţumiţi de ce lucrăm noi”, ne spune ea.

Printre clienţii săi se numără oameni de prim rang din administraţia naţională. „De o bucată de timp, mai  mult oamenii simpli apelează la noi, oamenii care îşi fac o căsuţă simplă, mai rustică şi vor să o aranjeze în stilul naţional românesc. Covoarele noastre se potrivesc perfect. Cu toate acestea, printre clienţii mei se numără Elena Udrea, Emil Boc şi chiar şi domnul Băsescu. Preşedintele a cumpărat de la noi când a venit la târgul de la Fieni, dar m-am întâlnit cu dumnealui şi la Romexpo şi la Sala Palatului”, ne mai spune dâmboviţeanca.

Covoarele sunt lucrate la război iar materia primă este lâna. Fiecare covoraş poartă cu sine dragostea şi culorile frumos îmbinate de Maria şi Paul Duţă. De aceea, lucrările lor se potrivesc perfect pe podea, atârnate de pereţi sau aşternute pe fotolii. „Lucratul covoarelor în sine nu este o greutate. Este greu să ne procurăm materia primă. Mă refer la lână. E o plăcere să lucrezi pentru că orice covor este o noutate. Este curios să vezi cum se îmbină culorile şi dacă îţi reuşeşte ceea ce vrei să redai. Totul e o plăcere în schimb. O practic cu drag. În principiul lucrăm motive populare naţionale din zona noastră. Ne mai şi inspirăm însă şi din alte regiuni”, ne explică doamna Maria care în acest moment se numără printre puţinii păstrători ai acestei tradiţii din ţara noastră. 

Tinerii iubesc creaţiile populare

Când un meşter îşi vinde marfa peste hotare iar în ţara lui nu are succes, parcă are un gol în suflet. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Maria Duţu care are clienţi de la cei mai mici, până la pensionari. „Să ştiţi că am remarcat că sunt tineri care chiar apreciază tradiţia şi mă bucură foarte tare. Sunt curioşi de rezultate şi nu le vine să creadă că şi românii au aşa produse. Se bucură că nu numai chinezii au obiecte cu care să încânte ochiul. Şi ale noastre sunt foarte apreciate”, crede creatoarea de covoare.

Preţuri pornind de la 60 de lei

„Preţul se stabileşte în funcţie de sistemul de lucru, de mărime, de model. Cel mai ieftin covoraş costă 60 de lei, iar cel mai scump poate ajunge şi la 2.500 de lei. Noi avem două sisteme de lucru: sistemul de lucru în război orizontal şi sistemul de lucru pe războiul vertical sau mai popular, gherghef. Covoarele noastre pot fi puse pe jos, pe perete, pe fotolii, pe mobilă. Sunt covoare ornamentale”, mai spune dâmboviţeanca.


Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani