Soluția găsită de italienii de la Beltrame pentru a rezolva criza forței de muncă specializate, la COS Târgoviște

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște, deținut de colosul italian Donalam - AFV Beltrame Group, găsește cu greu forță de muncă specializată. La acest moment, s-a ajuns la o cifră de 300 de salariați, însă ar fi nevoie de cel puțin 600.

Clasele duale, soluția pentru asigurarea forței de muncă la COS Târgoviște. FOTO C.S.

După mai multe ședințe de recrutare, care nu au avut efectul scontat, italienii au stabilit un parteneriat între Primăria Târgoviște și Liceele Tehnologice „Constantin Brâncoveanu” și „Voievodul Mircea”. E vorba de investiția în formarea profesională prin învățământul dual a 56 de elevi care, de pe băncile școlii, să aibă conturată o șansă reală de angajare după finalizarea studiilor.

Astfel, an de an este asigurată forță de muncă specializată.

În contextul investiției pe care Donalam o realizează la fostul COS, asigurând până acum și peste 600 de noi locuri de muncă, parteneriatul amintit vizează formarea profesională a viitorilor lucrători, în domenii și calificări necesare operatorului economic, respectiv laminorist, oțelar și electromecanic. Elevii vor beneficia de bursă lunară precum si de alte forme de sprijin material din partea companiei amintite, urmănd să ia o opțiune serioasă în vederea angajării după absolvire”, precizat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Clasele duale, soluția pentru asigurarea forței de muncă la COS Târgoviște. FOTO C.S.

După achiziționarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște la începutul anului trecut, Grupul Beltrame a reluat în iunie 2022 producția de oțel beton la Târgoviște, dar și în România în același timp, la noi în țară neexistând o altă unitate de producție de acest tip.

Investiții de 500 de milioane euro

Reprezentanții grupului italian au precizat că în cel mult doi ani, combinatul din Târgoviște va asigura jumătate din necesarul intern de oțel-beton pentru construcții, reducând într-o măsură considerabilă dependenţa României de importuri.

Donalam Târgoviște este o unitate a Grupului Beltrame, care a resuscitat industria de profil la nivelul întregii țări. Vorbim de sume uriașe în planul de business. Italianii au anunțat, recent, o investiție de 500 de milioane de euro în retehnologizarea COS Târgoviște, dar și construcția unui combinat nou, în incinta COS, aceasta fiind cea mai mare investiție din județul Dâmbovița, de după 1989.

Investiţiile vor viza retehnologizarea actualelor facilităţi de producţie, cum ar fi Oţelăria sau Laminorul, care vor „înghiţi” aproximativ 15 - 17 milioane de euro anual.

La acestea s-ar adăuga o investiţie într-o Oţelărie nouă, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro. De asemenea, energia folosită la funcţionarea combinatului va fi una verde, pentru că se va realiza un parc fotovoltaic.

38 milioane euro pentru cumpărarea COS Târgovişte

Donalam - AFV Beltrame Group, companie ce activează în industria oţelului de peste 120 de ani şi deţine filiale în Italia, Franţa, Germania, România şi în America de Sud, fiind lider european în producţia de bare şi profile laminate comerciale, a cumpărat cu 38,3 milioane euro activele COS Târgovişte.

COS Târgovişte este singurul producător de oţel-beton cu ciclu complet din România.