Sculptor, pictor şi boxer: „Sportul m-a ajutat. Am 67 de ani, muncesc 12 ore pe zi şi nu simt oboseala“

Vasile Moldoveanu, din Moreni, are o poveste de viaţă impresionantă. Încă de mic a furat meseria lucrului cu lemnul, de la bunicul său, dar părinţii l-ar fi vrut muncitor la Automecanica Moreni, pe val la acea vreme. A lucrat o perioadă scurtă în uzină, dar a plecat în Ploieşti, acolo unde s-a apucat de box, dar şi-a continuat şi pregătirea de meşter la Şcoala Populară de Artă.

„De mic copil mergeam la bunici, în comuna Iedera, dar după ce am împlinit vârsta de 10 ani, bunicul matern mi-a dat voie să pun mâna pe sculele lui, să le studiez. Până atunci nu m-au lăsat de frică să nu mai tai, să nu mă rănesc. Eram tare îndrăgostit de bunicul meu pentru că vedeam cum lucrează. Totul se lucra manaul şi fiecare aşchie de lemn căpăta o formă circulară, ca nişte cârlionţi, atât de fin era.

Eram tare încântat de prelucrarea artistică. Timpul a trecut şi el m-a învăţat câteva elemente de preluare a lemnului, pentru că el era mare meşter dulgher. Se ocupa de arhitectura ţărănească, trafora lemnul şi cioplea stâlpii de la prispă. Uşor, uşor, pe la 10 ani am început să fac prima lucrare”, spune Vasile Moldoveanu.

A rămas corigent pentru că nu mai avea timp de carte

„Vremea a trecut şi vestea s-a dus pe lângă mine. Am început să iubesc ceea ce făceam şi vă spun sincer, prin clasa a 7-a am rămas şi corigent. Am vrut ulterior să dau la arte plastice, dar nu m-au lăsat părinţii. Atunci se înfiinţa Automecanica Moreni şi aveam un unchi acolo care îmi zicea mereu: <<Vasilică, meserie scrie pe tine. Meseriaşii câştigă mulţi bani>>. Aşa a fost, dar nu am intrat la Automecanica, ci m-am dus la 1 Mai, în Ploieşti, am optat să învăţ meserie acolo. Dar am fost acelaşi năbădăios. Atunci se făcea practică agricolă şi pe m-au trimis la cules de struguri”, îşi aduce aminte meşterul.

Vicecampion naţional la box

Printr-o împrejurare, Vasile s-a apucat şi sport, mai exact box. În tot acest timp însă nu a renunţat la artă, de care era pur şi simplu îndrăgostit. 

„În Şcoala Profesională am întâlnit un sculptor tânăr, profesor la liceul de Arte de care mi-a plăcut foarte mult. Am fost serios, am pus mâna şi pe carte şi pe meserie, dar m-am ţinut şi de Şcoala Populară de Arte, acolo unde am învăţat o mulţime de lucruri. Dumnezeu a fost de partea mea. Am ajuns vicecampion la box. În condiţiile în care în Ploieşti, la vreme respectivă erau şase cluburi de box, eu eram cel mai bun dintre toţi, ajungând al doilea pe ţară. A fost o perioadă grea, dar fericită. Trebuia să fac faţă şi şcolii, dar şi sportului. Cu sportul am văzut şi lumea între 15 şi 20 de ani”, mărturiseşte bărbatul.

Spune că sportul l-a ajutat foarte mult pentru că munceşte mult pentru vârsta sa.

„Profesorii mei le spuneau părinţilor că eu trebuie să renunţ la box pentru că nu sunt buni pumnii ăia primiţi în cap. Dar să ştiţi că datorită sportului, pentru că m-am ferit de fumat, de pierdut nopţi, mă simt bine şi astăzi, la 67 de ani. Muncesc şi câte 10-12 ore pe zi şi nu simt oboseala în condiţiile în care munca cu lemnul nu e uşoară”, explică acesta.

În armată, preferatul superiorilor

A venit vremea armatei, iar când comandatul unităţii a aflat cu ce se ocupă, l-a ţinut aproape şi i-a pus la dispoziţie un atelier, unde a lucrat ce a vrut. 

”La nici două săptămâni mi-a dat voie comandantul să plec acasă şi să îi aduc nişte lucrări, dar nişte scule. Când am venit acasă mama şi tata au început să crezând că am dezertat, că mă mănâncă puşcăria. Cum au văzut lucrările mele, printre care şi o tavă de cafea, mi-au spus că îmi vor da un atelier unde să lucrez. M-au băgat la serviciul de protocol. Toată armata asta am făcut. Am servit patria pe latura asta artistică pentru că acolo găseam orice îmi poftea inima. Acolo mi-am făcut primele mele scule, aveau o forjă extraordinară, nişte meseriaşi foarte buni. Acolo am aplicat tot ce am învăţat ca structură profesională în meseria mea de prelucrător prin aşchiere. Totul a contribuit, pas cu pas la desăvârşirea mea”, mai spune Vasile Moldoveanu.

Atât de mult l-au plăcut şefii din armată, încât l-au lăsat să termine şi Liceul la seral, la Ienăchiţă Văcărescu. 

El sculptează în lemn, dar şi pictează. În colecţia se regăsesc cruci de mână, troiţe, lăzi de zestre în miniatură şi alte obiecte realizate după modele tradiţionale. 

Arta l-a adus aproape şi de elevi, fiind profesor la Clubul Copiilor din Ploieşti pentru 27 de ani.