Sătenii din Tătărani: “Dormim cu uşile închise acum de când ştim cine sunt criminalii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când s-a auzit că în sat un bătrân a fost omorât de doi tineri, localnicii dorm cu frica în sân.

“Dormim cu frică domne acum. Am 64 de ani dar acum dorm cu uşa închisă. Până acum nu am încuiat-o niciodată. Nici nu ne gândeam la copilul ăsta”, spune Alin Ispas.

Mulţi nu îl credeau în stare de aşa ceva pe Mihai. “Nu ne gândeam să facă aşa ceva. E un copil. A trecut duminică pe aici pe stradă şi ne-a salutat. Era exact după ce a comis crima. A fost respectuos, ne-a spus săru’mâna. Nu mă gândeam că el e criminalul. Îl strângeam de gât dacă ştiam că el e criminalul”, spune tanti Aglaia.

În urmă cu nouă zile, un fost învăţător, în vârstă de 73 de ani, a fost găsit mort în casa lui din Tătărani, legat fedeleş de mâini şi de picioare, zăcând într-o baltă de sânge. Anchetatorii au stabilit că autorii sunt doi tineri de 21 şi respectiv 15 ani. Ei cred că cel care l-a înjunghiat cu sânge rece pe bărbat, a fost minorul de 15 ani, Mihai Grigorescu.

Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Sindicatul Europol acuză folosirea ilegală a camerelor de supraveghere pentru cercetarea polițiștilor
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Tragedia unei tinere care a murit la nici 30 de ani. A vrut să devină mamă, deși medicii i-au interzis. „N-am mai văzut atâția oameni la o înmormântare”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv