SĂRBĂTOARE Astăzi îl serbăm pe Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir. Tradiţii şi superstiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Dumitru, izvorâtorul de mir

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Dumitru, considerat în tradiţia populară patronul păstorilor şi al iernii pastorale. În tradiţia populară, Sfântul Dumitru este Sâmedru, cel care împarte anul pastoral în două anotimpuri: vara (23 aprilie-26 octombrie) şi iarna (26 octombrie-23 aprilie). De aceea din strămoşi se spune că de la Sâmedru încep urgiile iernii, căldura ascunzându-se în pământ, până la primăvară.

Din bătrâni există şi acum o frumoasă legendă a întâlnirii Sfântului Dumitru cu oamenii. Se spune că el avea o turma de oi tocmai în vârful muntelui. Pentru că nu cobora în vale, nu ştia că pe lume mai există şi alţi oameni în afară de el. Dar într-o noapte i-a visat pe semenii săi, aşa că a pornit să-i găsească…

Tradiţii şi superstiţii

Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri care au loc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, pe 25 octombrie, este "Focul lui Sânmedru", când oamenii aprind focuri în curţi sau pe dealuri, peste care sar copiii, să fie sănătoşi, iar tinerii pentru a se căsători.
Ritualul spune că cei care sar peste foc vor fi sănătoşi tot anul şi feriţi de boli şi necazuri. Focul are menirea să alunge fiarele, precum şi puteri roditoare, astfel că după ce este stins, oamenii aruncă în grădină cărbuni şi cenuşă.

Bătrânele împart covrigi, pâine, nuci, mere, struguri şi prune uscate doar celor care sar peste foc. Tot astăzi se pomenesc morţii. Se dau de pomană coliva de Sâmedru şi colaci în formă de cruce.

Considerat patronul păstorilor, Sânmedru aduce în repertoriul superstiţiilor un obiceiu străvechi pe care ciobanii din locurile Moldovei îl practică şi astăzi. Pentru a afla cum va fi iarna, păstrorii îşi aşează cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.



O altă practică prin care oamenii prognozau vremea era mersul oilor în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, se crede că iarna va fi uşoară.

Sfântului Dumitru, Izvoratorul de mir, renaşte obiceiuri frumoase şi în alte zone din ţară în ziua de 26 octombrie. În Bucovina, de exemplu, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă. În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau sperstiţiile pentru a-şi porteja animalele de lupi.

Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii şi necazuri.Potrivit credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua lichidării tuturor socotelilor - chirii sau împrumuturi - făcute cu şase luni în urmă, dar şi încheierea altora noi.

Mâine, Dimitrie cel Nou

Se spune despre Sfântul Dimitrie cel Nou (sărbătorit la 27 octombrie) că este frate cu Sâmedru. S-a născut în localitatea Basarabov, de pe malul râului Lom. Moaştele sale (aduse în ţara noastră în iulie 1774) se află astăzi la loc de cinste la Patriarhia Română. Chiar şi după înălţarea la cer, Sfântul Dimitrie a săvârşit multe minuni. Se spune că datorită lui a încetat războiul ruso-turc şi s-a stins epidemia de ciumă din secolul al XVIII-lea. Sfântul este pomenit pe 27 octombrie mai ales pentru puterea sa vindecătoare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”