Rovana Plumb, deputat de Dâmboviţa, înlocuită de la conducerea CN al PSD, cu Constantin Niţă, de la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a luat decizia de a o schimba pe Rovana Plumb, deputat de Dâmboviţa, din fruntea Consiliului Naţional al patidului. Rovana va fi înlocuită cu deputatul Constantin Niţă, şeful PSD Braşov.

„Am fost aleasă pe o altă structură statutară a Consiliului Naţional. După cum ştiţi s-a schimbat configurarea şi modul de funcţionare la Congres a acestei structuri şi mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia coordonarea acestei structuri. Cu precizarea că nu voi mai candida pentru un nou mandat. Pe mine mă ştiţi, sunt la muncă zi de zi”, a declarat Rovana Plumb.

Rovana a fost schimbată de Dragnea din cauza apropierii de fostul premier, Victor Ponta. Deputatul Constantin Niţă a candidat anul trecut pentru funcţia de preşedinte executiv la Congresul PSD, dar a pierdut în faţa lui Valeriu Zgonea. De pe scena Congresului, el a vorbit de nevoia de democratizare a PSD.

Candidatura lui Niţă, tranşată la Sinaia

Potrivit unor surse din PSD, cărţile au fost făcute încă de acum două săptămâni, când social-democraţii s-au reunit la Sinaia în Comitetul Executiv Naţional al PSD (CExN). După şedinţa de la Sinaia, Liviu Dragnea, împreună cu toată conducerea centrală a PSD, s-a deplasat la Braşov, unde Constantin Niţă conduce filiala de mai bine de douăzeci de ani. „A dat Niţă o masă”, au declarat surse social-democrate. A doua zi, Dragnea a dat primele semne de apropiere faţă de Niţă, cel care, în urmă cu câteva luni, l-a criticat pe Dragnea pentru candidatura sa unică la funcţia de preşedinte al PSD.

Din fieful lui Niţă, Dragnea l-a anunţat candidat la Primăria Braşov pe Răsvan Popa, un apropiat al fostului ministru al Economiei. Astfel, Liviu Dragnea vrea să-l ţină aproape pe Niţă pentru a câştiga alegerile locale în Braşov.

În schimb, Niţă va fi recompensat cu funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, ocupată azi de Rovana Plumb. Deşi mandatul preşedintelui Consiliului Naţional este de patru ani, PSD organizează noi alegeri după mai puţind e un an de la alegerea Rovanei Plumb în funcţie. Plumb pierde o funcţie important: Consiliul Naţional este forul de conducere cel mai mare al PSD după Congres.

Consiliul Naţional are atribuţii dintre cele mai importante, printre care: încheie alianţe politice sau electorale, stabileşte data şi locul desfăşurării Congresului, stabileşte strategia de organizare a campaniilor electorale prezidenţiale, parlamentare. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ, primari de oraşe, municipii şi câte trei primari ai unor comune din fiecare judeţ al ţării.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online