Rodica Voicu promovează cu mândrie cântul şi portul popular autentic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visa să ajungă solistă de muzică uşoară, însă destinul i-a pregătit o carieră strălucită în folclor.

În adolescenţă, cânta cu formaţia de muzică uşoară a Liceului „Constantin Carabella”. Şi-a dorit să ajungă la Concursul naţional „Steaua fără nume”, dar a câştigat trofeul „Floarea din grădină”. Îşi aminteşte ca şi când s-ar fi întâmplat ieri cum s-a jucat destinul cu visele sale pe când avea doar 17 ani. „Am mers la Bucureşti, la Concursul Naţional „Steaua fără nume”. Ca să-mi treacă emoţiile, fiindcă aveam în repertoriu şi doine şi balade populare necunoscute, învăţate de la mama mea, m-am dus mai întâi la comisia pentru muzică populară. Şi m-au oprit. Aşa am ajuns la „Floarea din grădină” deşi plecasem să concurez la „Steaua fără nume”, fiindcă mă atrăgea mai mult muzica uşoară”, spune Rodica Voicu. În 1980, Rodica Voicu înregistrează în radio primele sale cântece, iar publicul ascultător şi-a mângâiat sufletul cu o voce nouă, caldă. „Am 80 de melodii înregistrate cu Orchestra Populară Radio, iar primul album l-am scos imediat după revoluţie”, spune, cu mândrie, solista.

Moşteneşte talentul de la părinţi
Rodica Voicu şi-a dedicat întreaga carieră promovării folclorului autentic, pe care l-a învăţat de la mama sa. „Era o solistă talentată, însă nu a putut face o carieră în domeniu, fiindcă nu a lăsat-o bunicul să plece la Bucureşti, atunci când a fost selecţionată, odată cu Maria Lătăreţu şi cu Tita Bărbulescu. Zicea el că se strică dacă pleacă de acasă. Aşa erau vremurile. Fetele trebuia să stea lângă părinţi”, povesteşte Rodica Voicu. Nici tatăl solistei nu a stat departe de folcor. Toată viaţa a compus. „Mare parte a pieselor din repertoriul meu sunt creaţia tatălui. Îi plăcea foarte mult poezia. Ar fi vrut să-şi adune creaţiile într-un volum, dar nu a reuşit. Oricum, o să port totdeauna în port şi în suflet tot ceea ce a creat ”, spune Rodica Voicu.  Din anul 2001, este solistă în Ansamblul Profesionist „Chidia” Târgovişte.  În judeţ, nu există iubitor de folclor care să nu o ştie, care să nu fi ascultat măcar un cântec interpretat de Rodica Voicu . Nu este sărbătoare sau manifestare artistică la care să nu participe şi Rodica Voicu. „Îmi place să fiu alături de oameni. Simt când trăiesc muzica alături de mine şi nimic nu mă bucură mai mult”, spune solista. Ne mărturiseşte de asemenea că o îndurerează faptul că interpreţii de muzică populară s-au obişnuit să renunţe la costumul popular autentic, pe care-l înlocuiesc cu dantele şi alte brizbrizuri. „Mă doare când văd un solist care reprezintă Muntenia că vine îmbrăcat într-un costum specific altei zone sau cu unul „atins” prea mult de modernism”, concluzionează Rodica Voicu.


Întrebări şi răspunsuri:


Cum vedeţi condiţia solistului de muzică populară în momentul acesta?
Este greu, fiindcă publicul s-a obişnuit cu muzica populară comercială, cu influenţe din zona manelelor, cu versuri spre vulgar. Nu mai sunt cântate frumuseţile satului românesc, nu mai sunt cântaţi părinţii şi dragostea pură.

S-a obişnuit în ultimii ani ca soliştii să se promoveze la televiziuni, plătind. Vi se pare normal?
Dacă vrea omul să plătească ca să apară la televizor, să plătească. Nu sunt împotrivă. Nu aţi văzut, în ziua de azi, dacă ai bani poţi să te facă şi ministru, şi parlamentar. Nu mi se pare normal însă să nu mai existe spaţii de emisie unde să ajungi doar în baza talentului. Nu mi se pare normal că nu mai există comisii care să verifice repertoriul soliştilor. Nu mi se pare normal că nu se mai promovează folclorul autentic. Nici măcar la TVR nu poţi ajunge doar dacă eşti talentat. Nu plăteşti factură ca la televiziunile comerciale, dar plăteşti şpagă. Până la urmă, tot la bani se ajunge.

Ce îi place:
„Îmi place să nu-i deranjez pe cei din jur şi, în măsura în care pot, să-i ajut”, spune solista.

Ce nu-i place:
„Nu îmi place parşivenia. Nu îmi plac oamenii cu nasu-n băţ, fiindcă mândria face casă bună cu prostia”, crede Rodica Voicu.

Profil


Nume: Rodica Voicu
Născută: 10.11.1957, Voineşti
Studii: Liceul Constantin Carabella Târgovişte, Şcoala Populară de Artă, studentă anul II – Facultatea de Muzică
Familie: „Am fost căsătorită, am crescut singură doi copii. Cu 9 ani în urmă, băiatul a plecat din lumea asta, iar eu am rămas doar cu fetiţa, care are acum 25 de ani”, spune solista

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO