Relatările unui francez despre Ţara Românească şi despre Curtea Domnească. Petru Cercel a făcut „un palat mic, dar frumos şi impunător“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bongars este francezul care, alături de Lescalopier, a relatat despre Ţara Românească şi a descris viaţa de la Curtea Domnească. Bongars Jacques (1554, Olreans – 1612, Paris) a vorbit despre „palatul mic dar frumos şi impunător pentru cât poate ţara“, construit de Petru Cercel.

Bongars Jacques a fost trimis la şcoli în Germania încă de la vârsta de 10 ani. Urmează Dreptul şi Literatura Greacă şi Latină, la Marburg, Iena şi Strassburg. A continuat studiile în Franţa şi la Roma. A fost un erudit, autor de scrieri însemnate. În cursul unei călătorii mai ample, în 1585, vine şi în Ţara Românească. Are preocupări istorice, arheologice, filologice, având ca rezultat scrieri de valoarea ştiinţifică. Trecând prin Târgovişte, Bongars menţionează Curtea Domnească, unde Petru Cercel a făcut “un palat mic dar frumos şi impunător, pentru cât poate ţara”. 

“Mai spune că Petru Cercel a construit şi Biserica Palatului, a realizat o aducţiune de apă, aducând-o de la o depărtare de două leghe şi că a făcut o turnătorie de tunuri, prima şi cea mai veche din Ţara Românească. Deşi nu spune unde a făcut-o, ştim din alte surse că aceasta a fost la Târgovişte, în zona Mitropoliei. Relatarea lui îl arată instruit, cultivat, fin, spirit nobil şi elegant”, spune George Coandă, în lucrarea Enciclopedia Oraşului Târgovişte.

Fiindcă Bongars trebuia să păşească într-o ţară cu totul necunoscută, cu privire la care umblau tot felul de legende urâte, Bongars luase scrisori de la sfatul Braşovului către Mihnea Vodă şi către marele vornic al Ţării Româneşti, Dimitrie. În acelaşi timp, fiindcă se cere o „carte de drum şi de trecere” la Bran, el se îngrijeşte să aibă această hârtie.

Călătorul află la Bran castelul “care oferea şi un adăpost drumeţilor”. Se arată cum era păzit hotarul: o parte din garnizoană ieşea dimineaţa, altă parte seara pentru a străjui linia: erau două schimburi. 


Bongars este considerat unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. El a strâns informaţii despre cruciade pe care le-a intitulat „Gesta Dei per Francos” („Isprăvile lui Dumnezeu prin francezi”). A fost fascinat şi de Ardeal pentru că era plin de urme romane.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu