RECULEGERE: Vizită la Mănăstirea “Ioan Iacob Hozevitul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porţile sfântului lăcaş sunt deschise tot timpul pentru cei care vor să fie mângâiaţi de Dumnezeu. Angela Cojocaru, astăzi maica Monahia Ierusalima, şi-a pus la bătaie întreaga avere şi a trudit zi şi noapte pentru ridicarea unui aşezământ creştin-ortodox de rit vechi în comuna natală, Moroeni.

Târgoviştenii pot alege să petreacă momente de linişte şi meditaţie profundă la Mănăstirea “Ioan Iacob Hozevitul”, singurul aşezământ creştin-ortodox de rit vechi  care există în judeţul Dâmboviţa.

Mănăstirea a fost ridicată poala Munţilor Bucegi, în comuna Moroeni, într-un peisaj mioritic la 350 de metri de DN 71, dincolo de râul Ialomiţa, pe drumul spre taberele şcolare. Puteţi ajunge foarte uşor cu trenul sau cu autobuzul.

Schitul a fost construit la propunerea şi prin osârdia unei localnice, Angela Cojocaru, astăzi maica Monahia Ierusalima, care a avut o revelaţie în acest sens. Noapte de noapte, în vis îi apărea Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) care îi cerea să ridice o mănăstire închinată lui.

Părintele Hariton, împreună cu arhimandritul Flavian şi cu vieţuitoarele obştei creştine au pus piatra de temelie a sfântului locaş în anul 1997.

Ioan Iacob s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu

Cuviosul Ioan Iacob a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre. S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş - Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi. La şase luni după naştere, mama sa, îmbolnăvindu-se, a decedat, iar copilul a rămas în grija bunicii după tată.

Când avea trei ani, s-a prăpădit pe front şi tatăl său, iar în 1923 a murit şi bunica, micul Ilie rămânând cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. Este luat în grijă de unchiul său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.

Între 1926-1932, Ilie urmează Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu" şi Liceul „Dimitrie Cantemir" la Cernăuţi. În vara anului 1933 a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ. În 1936, este tuns în monahism, primind numele de Ioan. Îşi dă sufletul la 5 august 1960, când avea 47 de ani. După 20 de ani, trupul său era neatins de putreziciune în mormânt.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte