Rai pentru iubitorii de flori. Poiana cu narcise din Valea Neajlovului, rezervaţia naturală întinsă în două comune VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poiana cu narcise din Valea Neajlovului. FOTO: Muntii-nostri.ro

Iubitorii de flori nu trebuie să rateze, în luna martie, un loc plin de mireasmă. Poiana cu narcise din Valea Neajlovului este o arie protejată prin lege şi se intinde pe o suprafaţă de 15 hectare.

Aria naturală din Dâmboviţa se află în lunca Neajlovului (afluent de dreapta a râului Argeş), în partea nordică a satului Broşteni din Dâmboviţa, lângă drumul judeţean (DJ611) care leagă localitatea Vişina de Petreşti. Rezervaţia este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Petreşti şi Vişina.

Alături de narcise găsim mai multe specii ierboase printre care untişor (Ranunculus ficaria), floare de leac (Ranunculus repens), păiuş (Festuca rupicola), trânjoaică (Ranunculus illyricus), firuţă bulboasă (Poa bulbosa) sau coada vulpii (Alopecurus pratensis).

Narcisele înfloresc în lunile martie-aprilie. Perioada lor de înflorire maximă este prilej de bucurie pentru sătenii care organizează în Poiană o manifestare populară cu muzică şi mâncare tradiţională. În simbolistica tradiţională narcisele sunt considerate floari ale renaşterii. În toată ţara există peste 20 de rezervaţii naturale cu narcise şi plante rare.

Poiana cu narcise din Valea Neajlovului. FOTO: Muntii-nostri.ro

Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone) şi reprezintă o pajişte în lunca râului Neajlov cu rol de protecţie pentru o populaţie de narcise din specia Narcissus stellaris. 

Cum se ajunge la Poiana Narciselor

Pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la km 70, după ieşirea pentru Ghimpaţi-Găeşti, se continuă pe DN 61. După 1 km, în satul Petreşti, pe lângă Postul de Poliţie al comunei, se virează la dreapta spre Vişina (DJ 611). La intersecţie există şi un indicator, aşa încât drumul cel bun nu poate fi ratat. De aici, după alţi 5 km, dincolo de podul peste Neajlov, pe partea stângă, se zăreşte Balta Broşteni. De acolo, localnicii vă pot îndruma către locul exact. 

Narcisa (genul Narcissus) este un gen originar din nordul Africii, regiuni mediteraneene şi Europa Centrală. Denumirea vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său. 

Vă mai recomandăm şi:

Minunăţiile din Rezervaţia Naturală Peştera Cocora. Raiul verde puţin cunoscut din judeţul Dâmboviţa

Rezervaţia Naturală de la Corbii Ciungi va fi conservată cu fonduri europene

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG