Poliţiştii din Dâmboviţa au confiscat peste 5.800 de pomi de Crăciun în ultima perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.800 de pomi de Crăciun au fost confiscaţi de poliţiştii din Dâmboviţa, în ultima perioadă, fiind constatate 426 de infracţiuni. De asemenea, au fost aplicate 8.500 de sancţiuni contravenţionale.

Acţiunea oamenilor legii s-a desfăşurat în colaborare cu specialiştii silvici.

În perioada 25 noiembrie – 24 decembrie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional,  împreună cu specialişti ai Ministerului Apelor şi Pădurilor – Direcţia Generală Păduri şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pentru verificarea legalităţii comercializării pomilor de Crăciun.

Echipele de control au efectuat 2.866 de acţiuni şi controale, 2.011 dintre acestea fiind pe drumurile publice, 269 în fondul forestier naţional şi 586 în pieţe, târguri şi oboare.În urma acţiunilor, au fost constatate 426 de infracţiuni, 197 dintre acestea fiind la Codul Silvic şi au fost aplicate 8.450 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 923.290 de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi 2.316 mc. de lemn, în valoare totală de 527.713 lei.Au fost confiscaţi şi 5.804 pomi de Crăciun, în valoare de 183.240 de lei, precum şi 8.036 kg. de cetină, în valoare de 10.423 de lei şi 10.366 de coroniţe de brad, în valoare de 42.905 lei.

Poliţiştii au mai indisponibilizat 66 de ferăstraie mecanice, 3 mijloace de transport şi 67 de topoare/securi.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată