Poliţia Locală din Castellon de la Plana vizitează fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie a Poliţiei Locale din Castellon de la Plana este prezentă la Târgovişte pentru o vizită de lucru. Astfel, după ce a fost semnat în Spania în septembrie 2015, acordul de cooperare a fost certificat şi de către Primăria municipiului Târgovişte.

Proiectul are la bază respectarea principiilor democraţiei, apărării drepturilor şi libertăţilor, apropierii de cetăţean şi întărirea încrederii în poliţistul local, ca principal apărător al comunităţii. 

De asemenea, delegaţia Poliţiei Locale Târgovişte şi cea a Poliţiei Locale din Castellon de la Plana au fost prezente la sediul Poliţiei Locale Sector 2 Bucureşti. Scopul reuniunii a fost acela de a semna Acordul de Cooperare şi cu Poliţia Locală Sector 2, Poliţia Locală Piteşti, Poliţia Locală Galaţi şi Poliţia Locală Bacău.  

"Acordul Poliţiilor Locale are ca fundament dezvoltarea Programului european „PROXPOL” de prevenire şi combatere a actelor cu violenţă, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă după modelul spaniol, asigurarea sprijinului de către poliţia locală în mod egal şi nediferenţiat, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi acordarea sprijinului corespunzător solicitărilor", se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgovişte. 

În plus, programul prevede asigurarea unui schimb de experienţă permanent între Poliţia Locală din Castellon de la Plana şi Poliţiile Locale din România care au aderat la acest proiect, prin organizarea de cursuri de specializare, seminarii tematice şi întâlniri periodice pentru formarea poliţiştilor locali români conform tiparului european.

"Toate aceste întâlniri au ca obiectiv final dezvoltarea unui nou model de Poliţie Locală, care să  fie cât mai aproape de cetăţeni şi să se implice cu fermitate în asigurarea unui climat de siguranţă", mai precizează sursa citată. 

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile