Poliţia Locală a trecut la amenzi. Spărgătorii de seminţe, arşi la buzunare FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, zilele trecute, Primăria Târgovişte a făcut public un filmuleţ în care mai mulţi tineri sunt puşi să măture mizaria lăsată în urma lor, Poliţia Locală a trecut la amenzi în masă.


În perioada 18 – 20 septembrie 2021, efectivele de poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Târgovişte au efectuat mai multe acţiuni şi campanii pe raza municipiului Târgovişte, atenţia fiind îndreptată asupra acelor aspecte ce privesc menţinerea curăţeniei pe domeniul public (parcuri, locuri de joacă şi zone de agrement, alte zone publice) actele de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi prevenirea actelor de distrugere a domeniului public şi amenajărilor.

„Astfel, efectivele de ordine publică au constatat 60 de fapte comise pe raza de competenţă pentru care au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 avertismente scrise şi 53 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 12.400 lei, pentru încălcarea unor norme ce privesc convieţuirea socială – consumul de alcool în locuri neautorizate, aruncarea de deşeuri şi resturi alimentare pe domeniul public, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea normelor de igienă în parcuri şi locuri de joacă (spre exemplu 8 persoane au fost sancţionate pentru consum de seminţe şi aruncatul cojilor pe jos, dar şi pentru fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii)”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgovişte.

        

Poliţiştii locali au distribuit în diverse locuri publice flyere cu recomandări pentru cetăţeni şi i-au informat pe aceştia cu privire la obligaţiile ce revin tuturor pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă, dar şi pentru păstrarea igienei şi curăţeniei pe întreg domeniul public al municipiul Târgovişte.

         

Poliţiştii anunţă că astfel de acţiuni vor avea loc şi în zilele următoare. 

„Informăm cetăţenii municipiului că astfel de acţiuni se vor desfăşura constant de către efectivele Poliţiei Locale Târgovişte, în scopul menţinerii unui climat de linişte şi calm, ordine şi siguranţă, curăţenie şi sănătate publică, iar toate cazurile de încălcare a legislaţiei în vigoare vor fi sancţionate. Pentru aceste motive, este important ca târgoviştenii să înţeleagă faptul că respectarea normelor de convieţuire socială într-o comunitate este obligatorie pentru fiecare dintre noi. Suntem la dispoziţia cetăţenilor 24/24 ore. Apelaţi cu încredere Dispeceratul nostru la telefoanele de contact 0245 921/ 0731 327 436/ 0785 212 904”, mai arată Poliţia Locală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!