Poliţia cercetează cazul minorului accidentat într-un tobogan din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, a fost înregistrată sesizarea familiei băieţelului de şase ani, rănit într-un tobogan din Parcul Aşchiuţă. Minorul a avut nevoie de şase copci, imediat după accident.

 

 

"Unitatea de parchet a înaintat Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte dosarul penal, pentru efectuarea de cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În prezent, se efectuează cercetări urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările acestui eveniment", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.


Un băieţel în vârstă de 5 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a jucat într-un parc amenajat din Târgovişte. Micuţul s-a ales cu o tăitură urâtă la fesa dreaptă după ce s-a dat pe un tobogan şi  avut nevoie de şase copci. Părinţii sunt acum revoltaţi şi spun că vor depune plângere la Parchet.

Totul s-a întâmplat, marţi, în Parcul Aşchiuţă din Târgovişte. Micuţul ieşise la joacă, împreună cu mama, aşa cum obişnuiau în fiecare seară. Totul s-a transformat însă, în ore de coşmar, după ce minorul s-a tăiat într-o aşchie desprinsă dintr-un tobogan folosit frecvent de cei mici.

Copilul meu are şase copci. Nu e normal să se întâmple lucrul ăsta. Eu azi am făcut plângere penală la Parchet. Nu o s-o lăsăm la modul ăsta. O să mergem mai departe”, ne-a spus Laurenţiu Lupu, tatăl copilului.

A mai fost o fetiţă accidentată. Era mai mare.  Eram cu băiatul aici şi stăteam pe bancă. Mai mult de trei minute nu am stat. S-a dat o singură dată pe tobogan , după care a venit în fugă la mine şi ţinundu-se de fesa dreaptă. Era plin de sânge şi sfâşiat de sus până jos. Aproape zilnic venim în parcul ăsta, dar niciodată nu s-a întâmplat. Presupun că sunt nişte copii mai mari care distrug. Suntem şi noi de vină oamenii, dar trebuie verificate zi de zi aceste parcuri”, a spus Cristina Lupu.

Băiatul a avut nevoie de şase copci. Acum este în afara oricărui pericol.

După ce a fost examinat de medicii de la Urgenţă s-a efectuat, de către cei de la cabinetul  de chirurgie ,toaleta plăgii, pansament, sutură, după anestezie locală şi vaccinare antitetanică”, a declarat dr. Elena Firoiu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte.

Firma care răspunde de paza şi amenajarea parcurilor de joacă din Târgovişte se află în subordinea Primăriei. Ea a luat decizia de a ridica respectivul tobogan şi de a-l repara.

PE ACEEAŞI TEMĂ:
 

FOTO VIDEO Un minor a avut nevoie de şase copci după ce s-a dat pe un tobogan din Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa