PNL Dâmboviţa se bazează în continuare pe cei cinci edili care au bătut palma cu PSD. „Se consideră victime ale unor jocuri de imagine ale PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflaţi în faţa jurnaliştilor pentru prima dată după demisia preşedintelui Marius Caraveţeanu, liderii PNL Dâmboviţa au explicat motivul pentru care cinci primari PNL au participat la CEX-ul PSD Dâmboviţa, care a avut loc la complex hotelier din Mija, în data de 4 mai. Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a precizat că respectivii primari vor candida din partea social-democraţilor la viitoarele alegeri.

Gabriel Grozavu, preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, a declarat că edilii se consideră victime ale unor jocuri de imagine ale PSD:

"Am discutat cu toţi cei 5 primari. Mi-au spus că au fost invitaţi la o întâlnire unde vor participa toţi primarii din Dâmboviţa, subiectul principal fiind PNDL II şi un alt subiect – referendumul pentru familia tradiţională. Nu li s-a impus nimic, n-au fost forţaţi şi se consideră victime ale unor jocuri de imagine ale PSD. Nu li s-a spus că este şedinţă de partid".

Cinci edili PNL şi un primar UNPR din Dâmboviţa ar urma să candideze din partea PSD la alegerile următoare, potrivit şefului PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Ar fi vorba, potrivit lui Ţuţuianu, despre liberalii Costin Barbu, edil din Crângurile, Valentin Mihalache, din Dărmăneşti, Florin Iordache, edil Moţăieni, Iulian Costache, primar Ulieşti, Bogdan Tiţa, din Ulmi şi primarul UNPR Florin Petre din Crevedia.

"Pentru mine, întărirea echipei Partidului Social Democrat este o prioritate. Iar lucrul acesta se face atât cu oameni crescuţi în partid, cât şi prin deschidere faţă de cei din exterior, care doresc şi pot să ajute. Primarii despre care facem vorbire au rezultate şi au proiecte de viitor. Guvernul PSD, pentru că şi asta e foarte important, a susţinut total şi fără nicio diferenţă, toate proiectele comunităţilor locale. Iar asta le-a demonstrat şi lor că suntem partid serios şi ne respectăm promisiunile", a precizat Ţuţuianu.

Chiar şi-aşa, conducerea PNL Dâmbovia a declarat că se bazează în continuare pe cei 5 primari.

Ţuţuianu spune că cei şase primari nu vor semna acum adeziunile către PSD pentru a nu-şi pierde mandatele, dar vor candida la următoarele alegeri, în 2020, din partea partidului Social Democat. PSD Dâmboviţa are, în prezent, 76 de primari.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?