PLÂNGERE: Ministrul Educaţiei, reclamat pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Ovidiu Băsceanu, fost inspector şcolar general adjunct în Dâmboviţa, a înaintat plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Profesorul târgoviştean a obţinut o decizie definitivă şi executorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind repunerea în funcţie. Deşi instanţa supremă s-a pronunţat în acest sens încă din luna martie, ministrul Funeriu nu a dispus reîncadrarea lui Băsceanu pe postul de inspector şcolar general adjunct. În atare condiţii, aşa cum spune legea, profesorul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, Ovidiu Băsceanu l-a reclamat pe ministrul Educaţiei şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Organigrama Inspectoratului Şcolar este completă


„Imediat ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil, am anunţat Ministerul despre situaţia creată şi am cerut reîncadrarea pe funcţie. A trecut mai bine de o lună şi nici măcar nu m-au chemat să-mi propună o soluţie. Pur şi simplu, toată lumea tace. Este motivul pentru care m-am hotărât să mă adresez prim-procurorului general al României”, spune Ovidiu Băsceanu.

Inspectorul şcolar general, prof. Elena Manolescu, cunoaşte situaţia şi aşteaptă hotărârea Ministerului. „Problema nu este a noastră. Ministerul va decide. Eu nu pot să fac nimic. În momentul de faţă, organigrama Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa este completă. Postul pe care l-a ocupat domnul Băsceanu – inspector general adjunct pe probleme de inspecţie şcolară este desfiinţat. Dacă îmi vine hârtie de la Minister, că se suplimentează locurile, nu pot decât să mă supun”, afirmă Elena Manolescu.