Petreceri şi spectacole la începutul lunii decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karaoke în Hooligans Pub

Ne aşteaptă un week-end plin de evenimente. Astăzi – spectacol folcloric şi petrecere cu pălării. Mâine, concert, teatru şi karaoke, iar duminică – teatru. Astfel putem descrie pe scurt programul din acest sfârşit de săptămână. Află mai multe.

În această seară, în Sala Tony Bulandra a Teatrului Municipal Târgovişte va avea loc un spectacol folcloric, susţinut de Ansamblul „Cununa Carpaţilor” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti. Evenimentul începe la ora 19.00, iar preţul unui bilet de intrare este de 5 lei.
O alternativă de petrecere a serii de vineri o oferă Red Club Moreni, care organizează Hat Party. Intrarea este liberă, iar cei care vin cu pălării pe cap, vor primi câte un shot din partea casei.

Sâmbătă, 3 decembrie, evenimentele încep la ora 11.00, cu un spectacol pentru copii – „Motanul încălţat”, de Charles Perrault, în regia lui Alin Antemir. El are loc la Sala Mihai Popescu a Teatrului Municipal Târgovişte, iar intrarea costă 3 lei.
Seara, de la ora 19.00, spectatatorii pot vedea o nouă reprezentaţie „Crize... sau încă o poveste de dragoste”, de Mihai Ignat, în regia lui Mihai Vântu. Spectacolul se joacă la Sala Studio, iar preţul unui bilet întreg/redus pentru elevi şi studenţi este 10/5 lei.
La ora 21.00, trupa Celelalte Cuvinte cântă la pub-ul La Scriitori, pentru prima dată în Târgovişte. Preţul unui bilet este de 25 de lei.
De la ora 22.00, sunteţi aşteptaţi în Hooligans Pub, unde, ca în fiecare sâmbătă, se organizează Karaoke Night, cu shot-uri la ofertă 2 + 1 gratis.
Week-end-ul evenimentelor se încheie duminică, 4 decembrie, cu un spectacol de teatru – „Unchiul Vanea”, de Cehov, regie Sorin Militaru, ultima producţie a Teatrului Muncipal Târgovişte. Preţul unui bilet întreg/redus pentru elevi şi studenţi este 10/5 lei.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant