PDL Dâmboviţa: Colegiul director al lui Florin Popescu nu este statutar. În consecinţă, el nu este purtător de cuvânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent Judeţean al organizaţiei PDL Dâmboviţa, informează opinia publică şi membrii PDL că luni, a avut loc o reuniune a unui grup de simpatizanţi ai fostului preşedinte Florin Aurelian Popescu, intitulată “Colegiul Director Judeţean”, care şi-a propus să analizeze activitatea Biroului Permanent Judeţean în forma lui actuală. Acesta nu este însă statutar.

PDL Dâmboviţa a ţinut să facă mai multe precizări, după organizarea respectivului Colegiu Director:

1. Reuniunea în discutie nu a fost convocată statutar, motiv pentru care nu a avut girul BPJ;

2. Discuţiile nu au fost conduse de preşedintele BPJ sau de o persoana desemnata de acesta, condiţie obligatorie pentru orice sedinţă a Colegiului Director Judeţean;

3. Patrticipanţii la această reuniune nu au constituit cvorumul statutar pentru o întrunire a CDJ, cea mai mare parte nefiind membri ai acestui organism de conducere;

4. Dintre participanţi s-au remarcat atât persoanele suspendate din calitatea de membru PDL, pentru că au suferit condamnări penale, precum şi foşti presedinţi ai unor Birouri Permanente Locale dizolvate prin decizii anterioare ale BPJ;

5. Obiectivul asumat de această reuniune, respectiv analizarea activităţii BPJ, nu intră în competenţa CDJ şi nu a avut avizul niciunui for de conducere al partidului.

"Pe cale de consecinţă, BPJ respinge maniera politică primitivă, spiritul revanşard şi atitudinea de frondă a unora dintre cei care şi-au pierdut funcţiile şi nu acceptă noua realitate structurală a PDL Damboviţa şi constată că reuniunea a urmărit doar să producă, indiferent de consecinţe, deservicii de imagine partidului, aşa cum au mai procedat şi în contextul Convenţiei Naţionale din luna mai 2013.

În perioada următoare, vom ţine la curent opinia publică cu privire la măsurile organizatorice ce decurg din acest tip de acţiuni nestatutare, destabilizatoare, şi cheamă membrii PDL Dâmboviţa la unitate, la acţiuni coordonate politic prin organe statutare si la intensificarea activităţii de impunere a PDL ca alternativă la actuala putere. Toate Deciziile emise in Colegiul Director Judetean sunt nule de drept, nefiind statutare si BPJ va lua masurile care se impun", se mai arată într-un comunicat al PDL Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”