Patronii care ajută sistemul medical. Au donat, până acum, aparatură medicală de peste 50.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri antreprenori, originari din Găeşti, au donat, pentru al doilea an consecutiv, aparatură medicală unităţilor medicale din judeţul Dâmboviţa, din banii obţinuţi din dividende. Cosmin şi Oana Voevodschi deţin o firmă de certificare ISO.

Cosmin şi Oana Voevodschi, doi tineri antreprenori, din Găeşti, au făcut o nouă donaţie, după ce, anul trecut au utilat Spitalul de la Găeşti cu aparatura necesară unităţii de primiri urgenţe, în valoare de 25.000 de euro (Analizor automat de hematologie 5 diff  BC5150), iar săptămâna trecută au donat apartură în valoare de 27.000 de euro (benzi de alergat, biciclete medicinale şi alte aparate, mingi de fitness, mingi medicinale, saltele etc), de ultimă generaţie, din SUA, Centrului de Recuperare Neuromotorie pentru copii, de la Gura Ocniţei.

Cei doi spun că au făcut acest gest cu gândul la pacienţii din România şi îi îndeamnă şi pe alţi patroni să le urmeze exemplul.

„Ne dorim ca şi alţi oameni de afaceri să înţeleagă că pot mânca doar cu o gură şi de la un anumit nivel în sus viaţa e la fel şi trebuie să se bucure de ea. Am putea să ne batem în fapte bune, nu în şampanii scumpe. S-a creat un val de emoţii şi chiar dacă nu au fost valori mari s-au mai strâns câteva lucruri. Am găsit un client cu care am mai colaborat şi care a fost de acord să lase preţul ceva mai jos şi a ieşit o treabă bună”, a precizat, pentru „Adevărul”, Cosmin Voevodschi.

Centrul de Recuperare Neuromotorie pentru copii de la Gura Ocniţei este recunoscut în România. Se află la aproximativ 10 kilometri faţă de Târgovişte, într-o clădire construită în anul 1959, unde vin părinţi cu copii din întreaga ţară. 

“Sunt minunaţi aceşti tineri şi nu avem cuvinte să le mulţumim pentru această donaţie în aparatură de ultimă generaţie pentru electroterapie, chinetoterapie şi termoterapie, adusă de la cel mai mare producător din SUA, dar şi din Elveţia şi Franţa. Sincer, unele aparate nu le-am avut aici niciodată. Aveam aparate vechi care nu mai dădeau randament după o durată mare de utilizare, iar acest cadou uriaş făcut de Cosmin şi Oana Voevodschi Secţiei de Recuperare, a fost ca un dar ceresc pentru sutele de copii cu probleme care vin la noi lunar”, a declarat medicul Elena Tomşa, pentru cronica-gaestiului.ro.

Centrul de Recuperare Neuromotorie de la Gura Ocniţei s-a transformat în două  secţii ale Spitalului Judeţean Dâmboviţa, după 2011. 

Până în prezent, la Centrul de recuperare de la Gura Ocniţei s-au tratat cu succes afecţiuni grave, precum sechele după leziuni de neuron motor central şi periferic, leziuni postraumatice, afecţiuni congenitale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model