Ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Buletinului trimestrial al Comisiei Europene privind ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială, deşi începe să se întrevadă o redresare economică fragilă în Uniunea Europeană, persistă divergenţe între ţări, în special în zona euro.

Buletinul subliniază şi faptul că piaţa forţei de muncă şi condiţiile sociale rămân critice, iar creşterea favorabilă incluziunii va necesita noi investiţii strategice şi reforme structurale.

Comisia a abordat aceste divergenţe în Pachetul privind ocuparea forţei de muncă din aprilie 2012, în recomandările specifice adresate fiecărei ţări cu scopul de a soluţiona problema segmentării pieţelor forţei de muncă, de a îndemna la adoptarea unor reforme fiscale favorabile ocupării forţei de muncă, de a asigura servicii publice mai eficiente în domeniul ocupării forţei de muncă şi de a adapta învăţământul şi formarea profesională la necesităţile angajatorilor, în cadrul Garanţiei pentru tineret şi al echipelor de acţiune destinate să ajute statele membre să îşi redirecţioneze cheltuielile din fondurile structurale ale UE către măsuri de combatere a şomajului în rândul tinerilor şi de facilitare a liberei circulaţii a lucrătorilor, cum ar fi reforma reţelei de căutare de locuri de muncă EURES. 

Aceste măsuri vor fi completate prin dezvoltarea dimensiunii sociale a Uniunii economice şi monetare (UEM), printr-o mai bună monitorizare şi evaluare a dezechilibrelor potenţiale din domeniul social şi al ocupării forţei de muncă, care constituie tema unei comunicări care urmează să fie adoptată de Comisie la 2 octombrie. 

Rata şomajului în rândul tinerilor a atins niveluri fără precedent — 23 %, în medie, pentru întreaga UE şi 63 % în Grecia.

Şomajul de lungă durată a crescut în majoritatea statelor membre, atingând un nivel record în UE în ansamblul său. Şomajul structural şi neconcordanţele dintre ofertă şi cerere în ceea ce priveşte atât calitatea, cât şi cantitatea forţei de muncă sunt în creştere.

Pierderea netă de locuri de muncă a coincis cu o creştere a numărului locurilor de muncă precare — numărul locurilor de muncă cu jumătate de normă, în special involuntare, a crescut chiar dacă ponderea contractelor de muncă temporare a scăzut în UE, întrucât acestea au fost cel mai grav afectate de restructurări.

Sărăcia a crescut în UE începând din 2007. Veniturile gospodăriilor sunt în declin şi, în prezent, 24,2 % din populaţia UE este expusă riscului de sărăcie sau de excluziune. Copiii sunt afectaţi în mod deosebit, deoarece atât şomajul şi numărul gospodăriilor fără venituri din muncă, cât şi numărul lucrătorilor săraci au crescut.

Alte investiţii sociale şi reforme necesare

Politicile active privind piaţa forţei de muncă, cum ar fi subvenţiile pentru angajări, reducerea impozitelor pentru lucrătorii slab remuneraţi, sprijinul personalizat pentru căutarea unui loc de muncă şi formarea profesională, sunt esenţiale în acest stadiu al redresării incipiente, putând să faciliteze accesul la locuri de muncă, să prevină şomajul de lungă durată şi să împiedice absolvenţii instituţiilor de învăţământ să renunţe la căutarea unui loc de muncă. Creşterea numărului de persoane care lucrează contribuie la creşterea echilibrului bugetar şi a puterii de cumpărare a gospodăriilor, permiţând o redresare continuă a producţiei economice.

Trebuie depuse eforturi deosebite pentru a implementa„Garanţia pentru tineret”, adoptată de Consiliul de Miniştri al UE în aprilie 2013 şi aprobată de Consiliul European din 27/28 iunie  . Pentru multe ţări, acest lucru va necesita reforme structurale, cum ar fi consolidarea serviciilor publice de ocupare a forţei de muncă, crearea de parteneriate solide între autorităţile publice responsabile cu ocuparea forţei de muncă şi cu educaţia, precum şi creşterea investiţiilor în programe de formare profesională şi de ucenicie. În lunile următoare, statele membre trebuie să îşi prezinte planurile naţionale de implementare a „Garanţiei pentru tineret”.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort