O biserică din Dâmboviţa, înfrăţită cu una din Texas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia hramului Parohiei Sfântul Ioan Casian din San Antonio, Texas, a fost semnat actul de înfrăţire cu Parohia Butoiu de Sus, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.

Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în cadrul activităţilor dedicate Concursului Naţional Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni". 

„Prin intermediul Pc. Arhidiacon Mihail Bucă – protopsalt al Catedralei Patriarhale, fondator şi dirijor al Corului Tronos al Patriarhiei Române, şi a psaltului Andrei Beneş, au fost transmise cu bucurie atât daruri tradiţionale cât şi actul de înfrăţire cu placheta realizată manual de cei 15 tineri din grupa de cateheză a Parohiei Butoiu de Sus”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

În Arhiepiscopia Târgoviştei sunt 55 de parohii înscrise la Concursul Catehetic dedicat anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României. 

Acestea s-au înfrăţit cu parohii româneşti de pe întreg mapamondul: 17 din Spania, 14 din Italia, 6 din Germania, 3 din Belgia, câte 2 din Japonia şi Brisbane (Australia) şi câte una din SUA, Canada, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, reunind peste 1.500 de tineri, 809 din ţară, şi 701 din comunităţile diasporei româneşti. 

Toate activităţile din cadrul proiectului pot fi urmărite şi apreciate pe pagina eparhială de Facebook denumită „Biserica-familia românilor de pretutindeni. Concurs în Dâmboviţa".



 

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa