Muzeul de Istorie din Târgovişte deţine o „sârmă de aur”, echivalentul lingoului de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sârma de aur are 6.000 de ani vechime

Obiectul are 6.000 de ani vechime şi este cel mai vechi din cadrul secţiei numismatice a instituţiei. „Sârma de aur” vine din cultura gumelniţa, una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului V şi era folosită în schimburile comerciale la nivel înalt.

Obiectul, care are o valoare inestimabilă, a fost descoperit în 1976, pe teritoriul actual al comunei dâmboviţene Morteni. Echivalentul „sârmei de aur” în zilele noastre este lingoul de aur. Omului de rând i se interzicea să poarte un asemenea obiect, el fiind folosit doar în schimburile comerciale la nivel înalt.

„Ea vine din cultura gumelniţa. Se folosea la schimburi comerciale, asta e clar. Se folosea la schimburile dintre români şi cei de la sudul Dunării, cu gumelniţenii de pe teritorul actual al Bulgariei. Este o piesă de prestigiu. Circula la distanţe mari şi normele de atunci incerziceau deţinerea de aur pentru toată lumea”, ne-a declarat Ana Ilie, conservator la Muzeul de IStorie din Târgovişte.



Are 6.000 de ani vechime şi o greutate de peste 10 grame. „Sunt foarte puţine piese la nivel de neolitic din aur. În general ele sunt podoabe sau diademe. Este o formă brută de circulaţuie a aurului. Aurul este asociat elementelor de prestigiu. Nu putea fi folosit de toată lumea, dar el trebuia să circule ca materie brută sub o anumită formă. Aceasta este singura sârmă de aur descoperită pe teritoriul României,”, a mai spus Ana Ilie.  

Este cel mai vechi obiect din secţia numismatică

Această piesă de prestigiu se găseşte în secţia numismatică a Muzeului de Istorie din Târgovişte, alături de multe alte piese extrem de valoroase care ne prezintă circulaţia banilor acum multe sute de ani.

„Cabinetul numismatic al Muzeului de Istorie a fost organizat la începutul acestui an şi oferă vizitatorilor numeroase surprize şi piese deosebit de frumoase şi valoroase, începând de la cea mai veche piesă, sârma de aur din cultura gumelniţa şi cea mai veche monedă expusă, o drahmă histriană din secolul IV, şi până la monede bătute de dacii noştri şi multe alte tipuri monetare”, spune Irina Cârstina, muzeograf.



Muzeul mai adăposteşte un mic tezaur de 6.000 de monede româneşti bătute pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care au fost descoperite de un târgovişten în 1970. „Mai avem monede ale imperioului roman, din imperiul bizantin şi monede medievale. Avem piese din sistemul monetar al Ţării Româneşti, din 1365, bătute de domnitorul Vladislav I. De asemenea, mai avem un tezaur de 6.000 de monede româneşti de aur, bătute de Mircea cel Bătrân, descoperite pe o stradă din Târgovişte în anii ’70”, ne explică Irina Cârstina.

Pentru că secţia de numistamatică este deschisă de doar câteva luni, în evidenţele Muzeului sunt înscrişi doar câteva miii de vizitatori. Cu siguranţă însă, numărul va creşte în perioada următoare. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști