Montaniarzii de la Jurasic Park, reţinuţi la vatră de pandemie. Ce vârf vor ataca de Zilele Târgoviştei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Asociaţia Chindia Jurasic Park” continuă tradiţia drumeţiei montane în ţară şi activităţile tematice educative pentru copii şi tineret, în domeniul educaţiei montane şi civice.

Înfiinţat la 15 decembrie 1983, “Clubul de turism Chindia” a coagulat în rândurile sale mulţi tineri pasionaţi de turism, în special ghizi ai Agenţiei B.T.T. Dâmboviţa.

Devenit ulterior, în 1991, „Asociaţia de Turism Chindia”, organizaţia a ajuns, prin muncă, prin activitate, prin rezultatele obţinute la diversele concursuri din ţară, în primele 5 cluburi de turism din ţară. 

La nivel local, membri ai „Asociaţiei Chindia Jurasic Park” au fost/sunt colaboratori ai principalelor instituţii judeţene (Consiliul Judeţean, Salvamont Dâmboviţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, B.T.T. Târgovişte etc.) reuşind să se menţină ca principalul „motor” al mişcării turistice dâmboviţene. 

De-a lungul timpului, montaniarzii au dus simbolurile Târgoviştei, ale judeţului, ale României, pe cele mai înalte vârfuri de pe 4 continente (Anexa A), prima expediţie externă fiind dedicată momentului omagial „Târgovişte 600” (1396-1996).

Un nucleu reprezentativ al mişcării turistice montane dâmboviţene, nucleu format din mentori ai Chindiei Jurasic Park („dinozaurii” de la Chindia), a iniţiat în anul 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană, TOP 27, topul cuceririi celui mai înalt vârf/celei mai înalte cote din fiecare ţară a Uniunii Europene. În anul 2013, odată cu intrarea Croaţiei în UE, Top 27 a devenit, pentru montaniarzi, TOP 28. Din cele 28 de vârfuri au fost cucerite până acum cele mai înalte cote din 20 de ţări. 

Totuşi, nici munţii României nu au fost uitaţi, în perioada 2014-2015 derulându-se programul TOP 14-Senectute, cucerirea celor 14 vârfuri peste 2500 m din România (Anexa D) de către veteranii echipei, însoţiţi, binenţeles de tineri pasionaţi de drumeţia montană.

Sus, la Moldoveanu, de Zilele Cetăţii Târgovişte

În condiţiile menţinerii restricţiilor de circulaţie către multe ţări europene, montaniarzii vor duce, de Zilele Cetăţii, simbolurile oraşului, pe cel mai ânalt vârf din România, vârful Moldoveanu (2.544 m), din masivul Făgăraş. 

Plecarea s-a făcut sâmbătă, 5 septembrie, urmând ca ascensiunea prin Valea Rea/Stâna lui Burnei să fie făcută în data de 6 septembrie. Luni, 7 septembrie, vom reveni, cu imagini de pe vârf. 

„Vor participa experimentaţii drumeţi Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Ionel Glodeanu, Nini Stan (fiecare din ei, cu multiple reuşite locaale sau europene – Anexa C) şi, în premieră, mai tinerii Alex Stan, Cosmin Decu, Mugurel Mocanu ş.a. De la mare înălţime, vom transmite, în eter, o simplă, dar sinceră urare:

La mulţi ani, Târgovişte! La mulţi ani, târgovişteni!”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei. 

EXPEDIŢII  EFECTUATE DUPĂ 2007, în cadrul TOP 27 / TOP 28

2008

- TOP 27  - cel mai înalt vârf din GRECIA - Mytikas / Olimp - 2919 m

- TOP 27  - cel mai înalt vârf din SLOVENIA - Triglav / Alpii Julieni - 2864 m

- TOP 27  - cel mai înalt vârf din FRANŢA - Mont Blanc / Alpii francez, dedicat A.T. Chindia,  25 ani- 4810 m

2009 - TOP 27  - cel mai înalt vârf din SPANIA - Teide / Tenerife - 3718 m

2010 - TOP 27  - cel mai înalt vârf din AUSTRIA – Grossglockner - 3798 m

2011 - TOP 27  - cel mai înalt vârf din MALTA - Ta’ Dmejrek -   253 m

2012

- TOP 27 - cel mai înalt vârf din ROMÂNIA - Moldoveanu / Făgăraş - 2544 m

- TOP 27 - cel mai înalt vârf din BULGARIA - Musala / Rila-Balcani - 2925 m

2013

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din FRANŢA - Mont Blanc / Alpii francezi dedicat şi A.T. Chindia, 30 ani,  4810 m

- TOP 28   - cel mai înalt vârf din GERMANIA - Zugspitze - 2962 m

- TOP 28   - cel mai înalt vârf din OLANDA - Vaalserberg - 322,5 m

- TOP 28   - cel mai înalt vârf din BELGIA - Signal de Botrange -   694 m

- TOP 28   - cel mai înalt vârf din UNGARIA - Kekes          - 1014 m

2014

- TOP 28   - cel mai înalt vârf din POLONIA - Rysy / Tatra poloneză - 2499 m

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din ROMÂNIA - Moldoveanu / Făgăraş - 2544 m

2015

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din SLOVACIA - Gerlachovsky / Tatra Mare - 2655 m

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din CROAŢIA - Dinara / Alpii Dinarici - 1831 m

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din SLOVENIA - Triglav / Alpii Julieni - 2864 m

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din CIPRU - Olympus / Troodos -  1952 m

     

2016

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din IRLANDA - Carrauntoohil

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din AUSTRIA - Grossglockner

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din GRECIA - Mytikas / Olimp- 1038 m, 3798 m, 2918 m

2017

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord – Ben Nevis / 

Scoţia

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din BULGARIA – Musala / Rila-Balcani

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din FRANŢA – Mont Blanc - Gouter / Alpii francezi, - 1344 m,  2925 m, 4810 m

2018

- TOP 28  - cel mai înalt vârf din CEHIA – Snezka / Sudeţi, 1603 m

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort