Ministrul Apărării, Mihai Fifor, în mijlocul veteranilor, lângă Mănăstirea Dealu: „Marius Apostol şi colegii săi din AMMVD ne-au arătat că se poate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialul a precizat că centrul va avea un rol important în recuperarea şi tratarea veteranilor din teatrele de operaţii, iar Ministerul Apărării Naţionale sprijină această iniţiativă.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a participat, duminică, 11 noiembrie, la un eveniment dedicat celebrării Zilei Veteranilor, o importantă sărbătoare pentru Armata României dar şi pentru stat.

Denumită iniţial "Ziua Armistiţiului", data de 11 noiembrie marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial. La ora 11, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918, forţele aliate au semnat armistiţiul cu Germania, în urma căruia se punea capăt războiului.

Visul mai vechi al membrilor Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi (AMVVD) a devenit realitate în această zi aniversară, graţie donatorilor. 

Veteranii şi militarii răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak au pus bazele singurului centru medical de tratament şi recuperare pentru militari din România şi din estul Europei. Centrul, format din două pavilioane, se află lângă la Mănăstirea Dealu, din comuna dâmboviţeană Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 metri pătraţi. În faza finală, va putea găzdui 434 de militari şi pe familiile acestora.

Ministrul a vizitat centrul de recuperare pe care AMVVD în construieşte lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, acolo unde a fost instruit în tinereţe regele Mihai I, în semn de recunoştinţă pentru militarii veterani ce s-au întors acasă din teatrele de operaţii cu sechele pentru tot restul vieţii.

Asociaţia este formată în anul 2013, iar la ora actuală numără peste 12.500 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.500 de membri asociaţi din societatea civilă (medici, sportivi campioni, artişti).  

„Am încheiat manifestările dedicate Zilei Veteranilor la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, unde Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi a demarat, în incinta fostului spital Mânăstirea Dealu, proiectul de dezvoltare al Centrului de refacere şi recuperare al veteranilor din teatrele de operaţii. I-am mulţumit şi cu această ocazie, în mod special domnului plutonier adjutant principal (r.) Marius Apostol, pentru hotărârea cu care a crezut şi a luptat pentru acest proiect, atunci când puţini îi dădeau şanse de reuşită. Cu tenacitatea militarului învăţat să lupte pentru viaţă, Marius Apostol şi colegii săi din AMMVD ne-au arătat că se poate”, a scris ministrul Fifor pe pagina sa de Facebook. 

Oficialul a precizat că centrul va avea un rol important în recuperarea şi tratarea veteranilor din teatrele de operaţii, iar Ministerul Apărării Naţionale sprijină această iniţiativă.

„Mă refer aici la ordinul de ministru pe care l-am semnat recent, prin care se stabilesc criteriile de sprijinire a asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel naţional, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naţionale. Acest cadru juridic, care a lipsit până acum, ne va permite să putem gândi soluţii pentru a aloca resurse pentru proiecte importante, cum este acesta al AMVVD, în beneficiul militarilor armatei noastre. Am discutat în acest sens, de mai multe ori cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, care a insistat pe urgenta identificarii de solutii pentru veterani şi avem toate speranţele că vom putea interveni de la nivelul Guvernului României pentru a aduce resursele necesare pentru proiectul Centrului de Recuperare pentru Veterani”, a mai spus Fifor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele