Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, se va întâlni cu omologul său american, luna viitoare, în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, se va întâlni cu omologul său american, luna viitoare, în SUA. Anunţul a făcut de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, aflat în Dâmboviţa într-o vizită de două zile.

"Luna viitoare, ministrul Ţuţuianu va călători în Statele Unite pentru a-şi întâlni omologul, şi anume secretarul pentru Apărare. Acesta este un moment foarte important care are loc şi pentru care am aşteptat patru ani şi chiar mai mult şi care permite celor doi lideri ai apărării din ambele state să discute subiecte comune sau de interes comun privind securitatea naţională şi care va permite discutarea creşterii cooperării dintre state privind acest lucru în două unghiuri, şi anume în cadrul bilateral, în cadrul parteneriatului strategic, dar şi ca aliaţi în cadrul NATO. Cu această ocazie, cei doi lideri din domeniul apărării vor putea discuta dezvoltarea cooperării între cele două state", a spus ambasadorul Hans Klemm, într-o declaraţie de presă la Târgovişte.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a efectuat, miercuri, o vizită în judeţul Dâmboviţa, a discutat cu autorităţile locale, a mers la Curtea Domnească Târgovişte, la Muzeul Comunismului din municipiu, precum şi la societăţi din industria de apărare de la Dragomireşti şi Mija.

Ofcialul a spus că  îl interesează schimburile de servicii şi între SUA şi România, dar şi creşterea investiţiilor directe.

„Una dintre responsabilităţile mele va fi aceea de a creşte schimbul între SUA şi România privind bunurile şi serviciile, de a creşte investiţiile directe. Voi fi foarte atent în aceste zile să văd care este potenţialul real al judeţului pentru creşterea acestor schimburi”, a precizat diplomatul.

  

Ambasadorul a precizat că a primit invitaţia de a veni în Dâmboviţa de la ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa.

La vizita ambasadorului Hans Klemm au participat, la sediul Prefecturii Dâmboviţa, oficialităţi judeţene, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi parlamentarii de Dâmboviţa Titus Corlăţean şi Oana Vlăducă.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele