Mihai Vădan, fost director al APDRP, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Director general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Mihai Vădan, a fost trimis în judecată de către DNA, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese. Procurorii au stabilit că primăriile din Răscăieţi şi Brăneşti şi-au mărit gradul de sărăcie pentru a putea primi fonduri europene mai mari, pentru dezvoltarea de proiecte social-educaţionale.

Pe lângă el, DNA a pus ochii şi pe Doru Gafencu, director delegat al Direcţiei Selectare Contractare din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, se arată că:

În cursul lunii mai 2009, inculpatul Gafencu Doru, în calitate de director delegat al Direcţiei Selectare Contractare din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu - cu ocazia reevaluării unor cereri de finanţare depuse de comunele Brăneşti şi Răscăeţi, judeţul Dâmboviţa – prin majorarea punctajelor acordate pentru criteriile de selecţie S2 şi S9 care priveau „localităţi rurale din regiunile cu grad de sărăcie ridicat” respectiv „proiecte de investiţii în infrastructura socială”.

Acest lucru coroborat cu încălcarea dispoziţiilor procedurale în forma aprobată prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 664/30.10.2008, a avut ca finalitate selectarea proiectelor, încheierea a două contracte de finanţare, în valoare totală de 17.208.101 lei (8.037.218 lei pentru comuna Brăneşti şi 9.170.883 lei pentru comuna Răscăeţi) şi obţinerea de către beneficiari, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat A.P.D.R.P şi – totodată – folosul necuvenit realizat de cele două unităţi administrativ teritoriale).

În aceeaşi perioadă, inculpatul Vădan Mihai-Gavril, în calitate de director general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cunoscând că proiectele depuse în numele unităţilor administrativ teritoriale Brăneşti şi Răscăeţi nu îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de finanţare, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia emiterii deciziei de aprobare a Rapoartelor de evaluare aferente sesiunilor noiembrie - decembrie 2008 şi iunie - iulie 2009, în urma cărora proiectele mai sus menţionate au fost finanţate pe nedrept din fonduri nerambursabile.

De asemenea, în acelaşi context au fost selectate pentru finanţare şi proiectele depuse în numele altor două comune din acelaşi judeţ. 

În acelaşi context, 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmboviţa, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

FOTO Şase comune din Dâmboviţa, în pragul falimentului. Unele dintre ele trebuie să restituie milioane de euro către Uniunea Europeană

Istoria falimentului

Comunele Răscăeţi şi Brăneşti sunt în pragul falimentului şi trebuie să restituie peste două milioane de euro către Uniunea Europeană.  Administraţiile locale sunt acuzate că ar fi folosit un indicator al gradului de sărăcie mai mare decât este în realitate pentru a obţine anumite fonduri printr-un proiect pe măsura 3.2.2 ce avea ca obiective modernizarea de drumuri, realizarea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi reabilitarea căminului cultural. În realitate însă, spune şeful Consiliului Judeţean, primăriile au obţinut acele cifre de la APDRP şi administraţia judeţeană. 

Edilii spun că aceşti bani reprezintă bugetele celor două comune pe următorii 15-20 de ani şi dacă vor pierde procesele, singura soluţie ar fi insolvenţa.

La acest moment, procesul a fost pierdut de cele două primării la Curtea de Apel de la Ploieşti. 

Primarii mai au o singură şansă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă şi aici vor pierde, celor două administraţii nu le mai ramân decât două şanse: fie guvernul să le preia datoriile, fie să intre în procedura de insolvenţă.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Şase comune din Dâmboviţa, în pragul falimentului. Unele dintre ele trebuie să restituie milioane de euro către Uniunea Europeană

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”