Lucrările decontate care nu există. Acuzaţii de înşelăciune şi abuz în serviciu în cazul reabilitării termice a blocurilor din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioada 2009-2012 s-au încheiat contracte de execuţie lucrări de reabilitare pentru 90 de imobile din Târgovişte

Primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, a cuzat de înşelăciune şi abuz în serviciu mai mulţi diriginţi de şantier, dar şi funcţionari din primărie, în cazul reabilitării termice a blocurilor din municipiu. Edilul spune că s-au decontat lucrări care nu există, iar acolo unde acestea s-au efectuat, sunt de proastă calitate.

''Sunt întrunite elementele constitutive a cel puţin două infracţiuni, e vorba de înşelăciune şi abuz sau neglijenţă în serviciu. Înşelăciune, mă refer la diriginţii de şantier care ne-au prezentat nişte situaţii de lucrări care nu aveau nicio legătură cu realitatea, iar neglijenţă în serviciu vizează personalul din cadrul Primăriei Târgovişte care a tratat cu superficialitate această situaţie (...). Sunt sume enorme, probabil de ordinul a zeci de miliarde de lei vechi'', a susţinut primarul Cristian Stan. 

El a spus că s-au făcut verificări ale documentelor, dar şi pe teren, şi s-a constatat că sunt mii de metri pătraţi de materiale, polistiren şi tablă decontate şi care nu există. ''Sunt lucrări pe mii de metri pătraţi care trebuie refăcute din cauza calităţii proaste a lucrărilor efectuate'', a precizat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan. 

În perioada 2009-2012 s-au încheiat contracte de execuţie lucrări de reabilitare pentru 90 de imobile din Târgovişte. Au fost finalizate şi recepţionate 40 de imobile, restul fiind în diferite stadii de execuţie. Reprezentanţii Primăriei Târgovişte spun că pentru lucrările rămase de efectuat s-a făcut o expertizare. 

''Aceste diferenţe pe care le-am menţionat au rezultat ca urmare a analizei prin sondaj a situaţiei la anumite imobile, la blocurile H, C din Târgovişte. De exemplu la blocul H6 s-au executat lucrări de înlocuire a învelitorii existente cu învelitoare metalică, dar scândurile din structură au fost montate la 30-40 centimetri distanţă între ele, deşi trebuiau să fie la o distanţă de câţiva milimetri. S-a constatat lipsa membranei anticondens, în consecinţă sunt prezente infiltraţii pluviale prin învelitoare vizibile la nivelul planşeului din pod (...). În loc de folie anticondens, de membrana aceasta, este un fel de pânză de sac. Astfel este nevoie de lucrări de remontare şi montare a învelitorii de tablă pentru remedierea defecţiunilor pe o suprafaţă de 339 metri pătraţi la o singură scară de bloc'', a afirmat primarul Cristian Stan. 

Stan a adăugat că situaţia este identică la mai multe blocuri: H8, H3 - unde e nevoie de remedieri pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi - la C1 - 100 de metri pătraţi, iar astfel de situaţii mai sunt la blocurile C3, C6, C7, unde nu s-a făcut recepţia lucrărilor. 

"Până în momentul de faţă nu a fost făcut niciun demers legal de către reprezentanţii primăriei pentru recuperarea prejudiciului, motiv pentru care, ieri (marţi, n.r.), am înaintat către Biroul Contencios Juridic o sesizare prin care am solicitat să se ia toate măsurile legale, inclusiv de natură penală, împotriva celor care se fac vinovaţi'', a mai spus primarul interimar a Târgoviştei. 

Prin programul de reabilitare termică, la momentul demarării acestuia în Târgovişte, în 2009, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului susţinea 50% din valoarea lucrărilor, 30% primăria şi 20% asociaţia de proprietari. Ministerul a sistat finanţarea din cauza neregulilor. AGERPRES 

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete