Legătura dintre stres şi încărunţirea prematură. Cât contează latura genetică în apariţia firelor albe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii britanici au găsit gena resposabilă de încărunţirea părului. Aceasta se numeşte IRF4 şi „se activează“, protrivit specialiştilor, atunci când stresul cu care este bombardat organismul este la cote alarmante. Pe de altă parte, s-a dovedit şi faptul că perii albi au legătură şi cu moştenirea noastră genetică.


“Încărunţirea are şi o predispoziţie genetică şi se poate manifesta la vârste destul de tinere de 18, 19 ani, dar poate să fie legată şi de stres. În ultimul timp s-a dovedit că stresul acesta prelungit ne scoate fire albe. Se pare că la stres creşte producţia de neurotransmiţători, care au efect asupra unei substanţe numite peroxid de hidrogen, cu care noi, femeile, ne mai decolorăm părul”, a spus Doina Stănişor, medic primar dermato venerolog la Spitalul Judeţean Târgovişte.

Din cauza stresului, potrivit specialiştilor, creşte în exces peroxidu de hidroxid la nivelul foliculului pilos şi din cauza asta secreţia de melanină de la nivelul celulelor melanocitare care se găsesc în foliculul pilos - cele care dau culoarea părului - poate să scadă. 

“De asemenea, se pare că la persoanele stresate, care nu dorm suficient de mult, la fel, melanina este secretată în cantitate mai mică decât la persoanele care nu sunt supuse la stres. Şi femeile, şi bărbaţii, pot fi afectaţi în egală măsură de încărunţirea prematură”, adaugă dr. Stănişor.

Nu există tratament pentru încărunţire

“Nu există tratamente. Pe internet am văzut că mai există, dar din ce ştiu eu din practică, nu au efect. În al doilea rând, nu intră în practica noastră medicală să tratăm aşa ceva. Ţine mai mult de domeniul cosmeticii”, mai precizează Doina Stănişor, medic primar dermato venerolog la Spitalul Judeţean Târgovişte.  

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”