Judeţul Dâmboviţa ar putea deveni „un hub al industriei de apărare din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România, după ce la Moreni urmează să se demareze proiectul cu corporaţia germană Rheinmetall, în domeniul tehnologiei militare, prin care se va produce un nou transportor blindat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, ministrul Economiei, Mihai Fifor.

''La Moreni, ducem un proiect foarte ambiţios şi nimeni nu îşi permite în momentul de faţă să nu analizeze toate componentele ce ţin de dezvoltarea acestui proiect (...). Am ales să aducem aici colaborarea cu Rheinmetall, putea fi dusă oriunde în altă parte în ţară, dar am ales Moreni pentru că e o uzină care are multă experienţă în zona aceasta de transportoare şi, în afară de asta, am mai spus, noi gândim Dâmboviţa ca un hub pe industria de apărare din România. Vom vedea în perioada imediat următoare, mă refer la o săptămână, maximum două, cum construim proiectul în ansamblul său, cu management, cu societate mixtă etc'', a precizat Fifor, citat de Agerpres.

Uzina Automecanică Moreni din judeţul Dâmboviţa şi furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat, în luna iunie, actul constitutiv al societăţii mixte Romanian Military Vehicle Systems, noua societate urmând să fabrice transportorul blindat 8x8.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, la Târgovişte, că Ministerul Economiei trebuie să se implice activ în procesul de înzestrare a Armatei Române, în acord cu dorinţa Ministerului Apărării Naţionale de a colabora cu fime româneşti din industria de profil

''Dezvoltarea industriei naţionale de apărare atrage după sine şi crearea de noi locuri de muncă, dar cel mai important beneficiu este faptul că dezvoltarea economică reprezintă principala soluţie pentru securitatea naţională'', a spus Ţuţuianu.

Miniştrii Adrian Ţuţuianu şi Mihai Fifor au fost prezenţi, joi, la cele trei societăţi din industria de armament din judeţul Dâmboviţa: Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti şi Automecanica Moreni. Cele trei societăţi funcţionează ca filiale ale ROMARM, companie naţională cu capital 100% al statului român prin Ministerul Economiei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune