Jandarmeria Dâmboviţa a luat măsuri speciale la meciul de volei feminin, CSM Târgovişte – CSU Belor Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării meciului de volei feminin dintre echipele CSM TÂRGOVIŞTE şi CSU BELOR GALAŢI, partidă în cadrul Diviziei 1.

Etapa a XX-a, care se va disputa sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 17.00, la Sala Sporturilor din Târgovişte.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei de volei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctului de intrare în arena sportivă, recomandăm spectatorilor să vină la meci începând cu ora de deschidere a porţii de acces şi să aibă un comportament civilizat pe timpul afluirii/defluirii.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:

-să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;

-să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă,

-să introducă în stadion inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

-să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

-să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;

-să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau sa ameninţe cu acte de violenţă;

-să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;

-să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine;

-să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive;

-să efectueze fără drept orice operaţiuni cu articole pirotehnice;

-să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai