IPJ Dâmboviţa a deschis un dosar penal după ce PSD a acuzat de mită electorală un candidat la Primăria Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma comunicatului transmis de PSD Dâmboviţa, în care organizaţia a acuzat că un candidat la funcţia de primar al Municipiului Târgovişte ar fi oferit bani pentru a determina cetăţenii să voteze, IPJ Dâmboviţa s-a sesizat din oficiu şi a întocmit dosar penal.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu, constituind un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, fapta prevăzută de art. 386 din Codul Penal. Poliţiştii efectuează verificări, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la aspectele semnalate, urmând să fie dispuse măsurile legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Noaptea ca hoţii” s-a potrivit de minune pentru reprezentantul unui partid politic, candidat la funcţia de primar în Municipiului Târgovişte. Nu mai departe de noaptea care a trecut, dând dovadă de o atitudine mai mult decât proactivă,  repectivul candidat a împărţit câte 50-100 de lei mai multor persoane din cartierele Romlux si Prepeleac pentru a le determina să-l voteze”, arată PSD Dâmboviţa. 

Mita electorală, aspru pedepsită

Codul Penal prevede pedepse, atât pentru cei care corup alegătorii, cât şi pentru cei care primesc bani sau bunuri. 

Art. 386, COD PENAL:  “Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi”.

„Pe această cale, readucem aminte organelor competente că au obligaţia să monitorizeze cu atenţie zonele cunoscute pentru astfel de fapte şi să dispună măsurile de rigoare. De asemenea, solicităm tuturor dâmboviţenilor să nu primească bani, pungi cu alimente sau alte bunuri, dar şi să anunţe poliţia în astfel astfel de cazuri”, mai precizează PSD.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Premierul Orban şi consilierul său Guran, în campanie electorală în afara legii. Unde au fost zăriţi

Alegeri locale 2020. Cine ne cere votul pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa

Alegeri locale 2020. Cine ne cere votul pentru Primăria Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”