Invitaţie la Paştele Cailor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title

Sărbătoare, mâine in cartierul Matei Voievod sârbi, din Târgovişte. În fiecare an, de ziua Sf. Tudor, are loc sărbătoarea “Paştele cailor” sau “Tudoriţa”.

Ea semnifică începerea lucrărilor de primăvară. Obiceiul marchează venirea primăverii, dar şi începutul anului agricol. Femeile pregătesc “conceto”, nişte pâinici în formă de căluţi, cu care merg la biserică. După slujbă, preotul botează fiecare cal, iar pâinicile se împart între animal şi om. Cu această ocazie, bulgarii din Târgovişte îşi gătesc caii cu o seară înainte, îi împodobesc şi îi iau la ţesălat pentru a da bine la asistenţă.

Evenimentele organizate de comunitatea bulgară vor începe, mâine la ora 10,30, cu o slujbă religioasă de sfinţire a cailor şi a călăreţilor şi va continua la ora 12,00 cu parada atelajelor şi a cailor şi cu un concurs de dresaj, mânuire şi frumuseţe şi de îndemânare la lucrările agricole. Concursul va avea loc pe Calea Ploieşti.

Printre invitaţii care vor participa la “Paştele Cailor” se numără ansamblul "Basilce" şi ansamblul "RITM" din Bulgaria. Artiştii veniţi din Bulgaria vor prezenta programe artistice la Căminul Cultural de la ora 14,00. În cadrul evenimentelor, actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret “Mihai Popescu” din Târgovişte vor prezenta piesa de teatru de păpuşi: “Fata babei şi fata moşneagului”.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile