Industria de apărare moare lent şi statul român se face că nu vede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Bucuroiu

Sindicatele organizate la nivelul celor trei societăţi producătoare de tehnică militară din judeţul nostru - Uzina Automecanică Moreni, Uzina Mecanică Mija şi Uzina Produse Speciale Dragomireşti - au solicitat prefectului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi parlamentarilor de Dâmboviţa să se implice pentru rezolvarea celor trei mari probleme cu care se confruntă industria de apărare.

Prin vocea liderului Constantin Bucuroiu, muncitorii cer statului să aloce anul acesta fondurile necesare în vederea susţinerii nucleului de specialişti, cât şi pentru pază, întreţinere şi conservare, conform legislaţiei în vigoare.

"Neacordarea acestor fonduri va îngreuna situaţia societăţilor comerciale cu capital integral de stat din industria de apărare, care nu dispun la momentul actual de resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor fonduri din cauza lipsei de comenzi şi contracte".

Al doilea punct din lista de revendicări se referă la programul de investiţii pentru anul în curs, neaprobat încă. Sindicaliştii solicită ca fondurile promise şi nealocate în 2011 să fie cheltuite anul acesta. Este nevoie de aceşti bani în special pentru retehnologizarea liniilor de fabricaţie.

Uzina Automecanică Moreni doreşte să producă a treia generaţie de vehicule blindate pe roţi din România, care au un potenţial deosebit de a fi livrate şi la export.

La Dragomireşti se urmăreşte diversificarea liniei de fabricaţie a muniţiei din gama de calibrare 23 - 35 mm.

La Mija ar urma să se reorganizeze fabricaţia prin transferarea activităţii din uzina mecanică în staţie pirotehnică, ceea ce ar însemna asigurarea şi păstrarea locurilor de muncă.

Ultimul punct care trebuie rezolvat, spun sindicaliştii din industria de apărare, priveşte dezbaterea şi aprobarea în regim de urgenţă a proiectului Legii industriei de apărare nr. 830/2007.

"Concepţia de reorganizare curpinsă în acest proiect de lege considerăm că este singura care poate revigora industria de apărare şi constă în punerea la baza structurii organizatorice a entităţilor componente a produselor sau gamei de produse înrudite tehnologic, denumite «Domenii de afaceri strategice». Astfel, se va reduce sensibil numărul de agenţi economici din domeniu şi se vor constitui furnizori unici", spune Constantin Bucuroiu.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate