Incident violent la Târgoviște: un bărbat a fost arestat după ce a împușcat o persoană cu care se certa

0
Publicat:

Un bărbat a fost arestat luni, 6 ianuarie, în urma unui scandal ce a avut loc cu o zi înainte în cartierul Prepeleac, din municipiul Târgoviște, în care inculpatul a folosit un pistol, cu care l-a împușcat pe alt bărbat, în vârstă de 37 de ani.

FOTO: Shutterstock

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, față de acesta s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. De asemenea, agresorul este arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Inițial, la data de 5 ianuarie a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după ce, în aceeași zi, în jurul orei 11:00, acesta, în timp ce s-ar fi aflat în cartierul Prepeleac, din municipiul Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, prin utilizarea unui pistol, ar fi rănit un bărbat, de 37 de ani, din municipiu”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, trei în municipiul Târgoviște și trei în orașul Găești.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Poliția Orașului Găești.

Cercetările sunt continuate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”