Iancu Caracota a anunţat că PDL Târgovişte a început să se pregătească pentru europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL Târgovişte a început să se pregătească pentru campania electorală pentru europarlamentare. Preşedintele Iancu Caracota a spus că va fi o campanie "riguroasă şi temeinică".

"Mă bucură faptul că tot mai mulţi târgovişteni vin spre PDL, avem foarte multe adeziuni în ultima perioadă. De asemenea, trebuie spus faptul că PDL va intra în campanie având ca adversari atât PSD şi PNL, cât şi PMP. Până după europarlamentare, nu se poate vorbi despre nicio nouă alianţă. Europarlamentarele sunt un test foarte important, fiecare dintre partide va lupta pentru un scor bun şi sper ca această confruntare electorală să se ducă cu mijloace legale şi corecte. Noi avem, atât în municipiu, cât şi în judeţ, suficiente argumente să convingem oamenii. De doi ani, USL a însemnat sărăcie pentru întreg judeţul, lipsă de fonduri şi de investiţii, lipsa unor lideri care să se bată pentru priorităţile comunităţii. Dâmboviţa nu este un judeţ aflat în graţiile puternicilor zilei şi acest lucru se vede în primul rând la investiţii. Suntem într-un regres vizibil, în neputinţă, pierdem locuri de muncă şi nu există nicio viziune locală de dezvoltare", a declarat Iancu Caracota, preşedintele PDL Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”