I-a fost luat telefonul de pe birou! Silviu Dumitrescu, prăduit “din greşeală”?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu DUmitrescu, directorul tehnic al Chindiei

Directorul tehnic al Chindiei a trăit momente incredibile marţi la prânz, la biroul său de la stadionul Eugen Popescu. Silviu Dumitrescu s-a trezit fără telefonul mobil, în condiţiile în care în încăpere pătrunsese o singură persoană din afara clubului.

,,A fost cineva care a susţinut că vorbise cu domnul Trifan pentru un interviu. A plecat, iar după vreun sfert de oră domnul Dumitrescu şi-a dat seama că nu mai are telefonul pe birou. Iniţial ne-am uitat prin birouri, am crezut că e rătăcit pe undeva. Apoi am sunat pe numărul respectiv şi nu răspundea nimeni. Până la urmă, l-a sunat domnul Dumitrescu pe respectivul ziarist, care a recunoscut abia pe la a patra tentativă că i-a luat telefonul. Prima oară a zis că nu e la el, dar când s-a răstit domnul Dumitrescu şi i-a spus să caute bine, a recunoscut. L-a adus după vreo oră… Eu, în locul dânsului, sunam la Poliţie, dar domnul Silviu Dumitrescu e mai paşnic. În mod cert, telefonul a fost luat. Că a fost vorba de tentativă de furt sau nu, asta doar organele legii ar fi putut-o stabili”, a declarat ofiţerul de presă, Gabriel Bengea, martor la eveniment, pentru chindiatargoviste.ro.

Silviu Dumitrescu spune că telefonul i-a dispărut din întâmplare. Asta ne-am dori să credem şi noi, dar sunt mai multe indicii care ne fac mai precauţi. În primul rând, aparatele nu semănau în niciun caz, unul fiind mic şi albastru, iar altul mare şi negru; în al doilea, orice om de bună credinţă căruia îi sună în buzunar un telefon care nu îi aparţine şi pe care nu şi l-a însuşit în mod voit îl înapoiază de bună voie proprietarului, cu scuzele aferente. În al treilea rând întâmplarea vine la câteva zile după ce un sms primit de un conducător al clubului de la un ziarist (poate chiar coleg cu cel care ar fi trebuit să realizeze interviul cu Mihai Trifan, de ieri, până să apară ispita cu butoane) a fost făcut public. Bineînţeles, doar coincidenţe. Ca un amănunt de culoare, legat de pasiunea unora pentru telefoanele… altora, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, şi preşedintele CSM Târgovişte, Ciprian Iugulescu, au fost fotografiaţi recent într-un magazin… de telefoane mobile, instantaneul fiind publicat intr-un ziar. Ghiciti care :-) !

Pentru a nu se mai crea neplăceri de genul de mai sus, chindiatargoviste.ro. recomandă tuturor angajaţilor sau colaboratorilor clubului să evite deplasarea la stadion cu obiecte de valoare, să nu se expună cu telefoane mobile sau laptopuri decât doar atunci când este IMPERIOS NECESAR, iar dacă apar totuşi probleme, să apeleze imediat numărul unic de urgenţă, 112.

“Probabil că aşa trebuie respectate fostele glorii ale fotbalului târgoviştean. Poate că nu au nevoie de telefoane…” – Gabriel Bengea, ofiţer de presă FC Chindia Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele