FOTO Tradiţia încă se păstrează la Runcu. Zeci de tineri merg în fiecare an cu colindul, din poartă în poartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţia colindatului se ţine cu sfinţenie încă la Runcu, în judeţul Dâmboviţa. An de an, tinerii, dar şi bătrânii, merg din poartă în poartă pentru a cânta şi pentru a fi răsplătiţi de gazde cu covrigi sau fructe. Colindătorii merg în ceată mare, de câte 150-200 de inşi, dar înainte de colinda, joacă o sârbă la Căminul Cultural pentru a se înveseli.

La Căminul Cultural se adună toată suflarea din satul Brebu, comuna Runcu. Tinerii, adulţii şi bătrânii se adună pentru a petrece câteva ore bune.

Distracţia la căminul cultural ţine până la miezul nopţii, atunci când fiecare îşi ia traista şi în grup mare, merg la colindat.

Ne-am făcut provizii serioase cu covrigi. Fiecare dă ce poate, ce are. E bine că se mai ţine tradiţia asta şi în fiecare an vin colindătorii să ne colinde. Oricum. nu mai e ca înainte, dar e bine.

Colindătorii colindă tot satul în lung şi în lat de două ori. Vestea obiceiului din Brebu, comuna Runcu, s-a răspândit în tot judeţul.

"Vin şi din localităţile  vecine, din oraşele Târgovişte, Găeşti, Piteşti, de pe unde sunt părinţii. Îi aduc la noi în sat ca să ştie ceea ce se petrece în satul nostru: colindul în ajunul Crăciunului", a declarat Gheorghe Brebeanu, primarul comunei Runcu.

După ce termină de colindat şi îşi burduşeşc traitele cu covrigi, tinerii se întorc la căminul cultural, acolo unde se dă discotecă până dimineaţa.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice