FOTO Simbolurile româneşti, duse pe al doilea vârf din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Montaniarzii dâmboviţeni, grupaţi în jurul Asociaţiei Chindia Jurasic Park, continuă antrenamentele atât în munţii României, cât şi pe alte trasee din Europa.

În weekendul 19-21 iulie 2019, la nucleul de bază al expediţionarilor (Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Ionel Glodeanu) s-au lipit încă doi montaniarzi (Gică Burlacu şi Ionuţ Dumitru) şi au plecat să cucerească, în condiţii de vreme relativ bună, al doilea vârf ca înălţime din Bulgaria, vârful Vihren. 

Cazarea a fost rezervată în cocheta staţiune montană Bansko, aflată aproape de graniţa cu Grecia. Sâmbătă dimineaţa s-a urcat cu maşina la cabana Vihren (1972 m), apoi, per pedes, vârful Vihren (2914 m). 

Cam 1.000 de metri diferenţă de nivel, alături de sute de alţi turişti bulgari, dar şi europeni (italieni, francezi, englezi, cehi etc.). 

După 4 ore de ascensiune continuă, steagul României, alături de steagul Uniunii Europene a fluturat la simbolicul monument aflat pe vârf. 

A urmat o coborâre accentuată, pe o potecă amenajată cu lanţuri metalice, până sub alte vârfuri ale crestei, în şaua Premkata. 

Ca urmare a ascensiunii reuşite pe alte 3 vârfuri şi a crestei Koncheto, montaniarzii dâmboviţeni se pot mândri că au cucerit, eşalonat, în timp, primele şase vârfuri din Bulgaria:

-Musala – 2925 m

-Vihren – 2914 m

-Kutelo 1 – 2908 m

-Kutelo 2 – 2907 m

-Malka Musala – 2902 m

-Banski Suhodol – 2884 m.

În drum spre Bansko, a fost vizitată peştera Saeva Dupka, iar revenirea s-a făcut prin Veliko Târnovo, vizitându-se o parte din satul tradiţional Arbănaşi. 

După această primă tură alpină, vor urma 4 tabere în zona Bucegi, iar pentru luna septembrie se fac demersuri pentru o nouă expediţie în cadrul TOP 28, cucerirea celui mai înalt vârf din Portugalia, Pico (2351 m).



 

Mai multe pentru tine:
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete