FOTO Măsurarea unui fir de aţă, cea mai ficilă probă pe care au avut-o de rezolvat juniorii la Olimpiada Naţională de Ştiinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt frumoşi, tineri şi deştepţi. Acestea sunt caracteristicile celor 108 junori din toată ţara care, marţi, au susţinut, la Târgovişte, cea mai grea probă la Olimpiada Naţională de Ştiinţe, cea practică. Elevii, care nu au mai mult de 16 ani, au fost nevoiţi să convingă cadrele didactice că merită un loc în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe.

Concursul  se adresează elevilor din învăţământul obligatoriu, clasele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a. Olimpiada este interdisciplinară, reunind cunoştinţe din domeniile chimie, biologie, fizică, pe baza unei programe şi bibliografii unice. Băieţilor li s-a părut extrem de greu. Fetele însă, au privit ceva mai detaşat concursul şi chiar le-a ieşit.

Subiectele au fost la nivelul celor de anul trecut. La biologie şi la fizică am reuşit să fac ceva şi la chimie cam jumătate. Proba practică a trebuit să măsurăm lungimea unui fir de aţă şi mai multe întrebări grilă.  Mie îmi place fizica, pentru că e mai puţin de învăţat. Am muncit foarte mult să ajung aici. În fiecare zi lucram”, ne-a spus Vlad Ordea, din Târgu Mureş.

A fost cam greu la fizică şi la biologie. La biologie nu am făcut nimic. Eu mă pricep numai la chimie. Asta e o olimpiada naţională de nivel înalt şi sunt mulţumit că am ajuns până aici”, ne-a spus Lorincz Barna Attila, din Harghita.

Probele au fost destul de uşoare. Poate mai greu la chimie. La biologie am avut de recunoscut dintre muşchi şi oase cele mai multe întrebări, iar la fizică am avut de determinat lungimea unui fir. La chimie am avut de titrat. Pe viitor am de gând să dau la medicină, să devin un medic chirurg”, ne-a spus Adela Şurca, din Mehedinţi.

Elevii au avut de trecut două probe de concurs: una teoretică şi una practică. 

Olimpiada are loc în fiecare an la începutul lunii august. Au participat elevi din 39 de judeţe din ţară. E o olimpiadă dificilă, pentru că elevii trebuie să abordeze subiecte de chimie, fizică şi biologie mult peste nivelul mediu. Subiectele au fost dificile, pentru a ne permite să diferenţiem elevii”, a declarat  prof. Daniela Bogdan, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Subiectele şi baremele de evaluare au fose elaborate pe discipline de concurs (fizică, chimie, biologie) de către grupurile de lucru pentru subiecte ale celor trei subcomisii ale Comisiei centrale a olimpiadei de ştiinţe pentru juniori, constituite şi coordonate de către inspectorii generali de specialitate din M.E.N.

Joi va avea loc premierea celor mai buni 15 elevi de la această olimpiadă naţională a ştiinţelor, care vor face parte din lootul lărgit pentru etapa internaţională a Olimpiadei Ştiinţe pentru juniori.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort