FOTO Izolaţi în vârful dealului. 10 familii din Malu cu Flori, despărţite de restul comunei, de un crater imens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 familii din Malu cu Flori, despărţite de restul comunei, de un crater IMENS

Precipitaţiile abundente au creat probleme şi în satul Micloşanii Mari, comuna Malu cu Flori din Dâmboviţa. Zece familii dintr-un cătun au rămas izolate, după ce singura cale de acces a fost distrusă de o alunecare de teren. Oamenii spun că nu mai au pe unde să iasă din sat decât pe jos însă şi aşa este foarte periculos, în drum apărând un crater de câţiva metri adâncime.

Cei  care mai locuiesc în acea zonă sunt numai bătrâni de peste 80 de ani şi spun că singură cale de a ieşi ar fi pe jos, însă şi aşa mulţi îşi pun viaţa în pericol. Nici la livezile şi fâneţele din zonă proprietarii nu mai pot ajunge.

“Ieri, drumul era bun. A plouat tare şi azi şi ieri noapte. De la ploi puternice. Autorităţile nu ne-au făcut nimic de 10 ani de zile. Aici nu se mai poate circula cu nimic”, se plâng oamenii.
 

Sătenii aşteaptă acum ca autorităţile locale să îi ajute şi să repare drumul, însă sunt conştienţi că este vorba de o lucrare de anvergură.

  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG