FOTO DSP Dâmboviţa a dat aviz sanitar unei şcoli, timp de doi ani, chiar dacă apa era infestată cu E. coli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de doi ani la rând, medicii de la DSP Dâmboviţa şi-au dat acordul pentru funcţionarea sanitară a unei şcoli în care apa era infestată cu ecoli. Brusc, medicii de la DSP Dâmboviţa s-a trezit la viaţă şi l-au amendat pe directorul unităţii pentru "gestionarea defectuoasă" a acestei probleme.

Analize efectuate pe probe de apă prelevate din puţul care alimentează Şcoala Bungetu, din Văcăreşti, au confirmat prezenţa bacteriei E. coli. 

Problema era ştiută atât la nivelul primăriei, cât şi la nivelul DSP. Elevii veneau cu sticle cu apă de acasă şifoloseau apa din fântână doar pentru a se spăla pe mâini. 

“Joi ne-au sosit analizele. Imediat am luat măsura de a-i avertiza pe copii. Oricum, elevii vin cu recipientul propriu din care beau apa adusă de ei. Nu am avut niciodată probleme de genul acesta. Am pus pastile în puţ şi urmează care în zilele următoare să îşi facă efectul. După aceste zile scoatem toată apa cu o pompă pentru a putea curăţa bine puţul. Altă sursă de apă nu avem”, a declarat Gelu Nicolae, directorul Şcolii Bungetu.

Directorul a fost amendat. Băsceanu: "Poate îl aşteaptă până la salariu, că noi profesorii stăm mai rău cu banii"

Cel găsit vinovat în acest caz este directorul unităţii şcolare, care a fost amendat cu 1.000 de lei de către cei de la DSP.

“O primă măsură a fost luată de DSP. Sigur, este o măsură specifică atunci când un organ merge să îşi facă treaba în teritoriu. Dincolo de prevenţie, poate să acorde şi amenzi, asta este situaţia. Directorul unităţii a fost amendat cu 1000 de lei. Poate îl aşteaptă până la salariu, că noi profesorii stăm mai rău cu banii. Vreau să vă spun că niciun copil nu a avut de suferit până acum. Probleme de genul acesta mai sunt, de exemplu, la Glodeni”, a declarat prof. Ovidiu Băsceanu, inspectorul adjunct al ISJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Trendul imaginilor generate de AI cu persoane decedate: alinare sau capcană emoțională? ANALIZĂ
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Cum a folosit Rusia serviciul de informații externe în campanii de dezinformare: Moldova, Georgia, Serbia
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”