FOTO Cum au ajuns melcii din Mediterana până pe actualul teritoriu al judeţului Neamţ acum 30.000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai vechi artefacte expuse vreodată în vreun muzeu din România sunt nişte cochilii perforate de melci. Arheologii care le-au scos la lumină spun că au o vechime foarte mare şi erau folosite ca podoabe.

Este vorba de melci perforaţi care provin din zona Mediteranei şi au, potrivit specialiştilor, peste 30.000 de ani, vârstă stabilită aproape cu exactitate. Aceştia mai poartă denumirea de „Homalopoma Sanguinum”.

Melcii au fost aduşi de oamenii care au trăit acum 30.000 de ani pe teritoriul României de astăzi, de la peste 900 de kilometri distanţă. Aceştia au fost descoperiţi cu ajutorul unui sistem de săpătură revoluţionar, realizat de membrii colectivului de arheologi din Târgovişte, care au realizat săpături arheologice importante în Poiana Cireşului, din Piatra Neamţ. 

Acest sistem revoluţionar foloseşte decaparea sedimentului milimetru cu milimetru, pentru a putea recupera cât mai mult din obiecte. Sistemul a permis descoperirea acestor melci, în vara lui 2018, ei având dimetru de 5-8 mm. 

„Distanţa de la care erau aduse o să modifice foarte mult viziunea asupra deplasărilor popoarelor din perioada respectivă. Erau folosiţi fie pentru coliere, pentru brăţări sau pentru împodobirea costumelor. E greu de crezut că le purtau vânătorii, ci mai degrabă ele făceau parte din anumite ceremonii, nu le purtau toţi şi oricând”, spune prof. Marin Cârciumaru, conducătorul echipei de cercetare. 

Melcii sunt expuşi în premieră încadrul unei expoziţii inedite la singurul Muzeu al Evoluţiei din ţară. Expoziţia conicide cu împlinirea, în decembrie 2018, a 5 ani de la deschiderea la Târgovişte a unui muzeu unic atât la nivel naţional cât şi pentru Europa Central-Răsăriteană, nu doar prin tematica pe care o abordează (expoziţie permanentă dedicată exclusiv Paleoliticului din România), dar mai ales prin exponatele de excepţie pe care le deţine: Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic. 

Parte a Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, cuprinde prima expoziţie permanentă axată pe descoperirile cele mai importante făcute în paleoliticul mijlociu şi superior din România, integrate evoluţiei omului la nivel universal şi cu particularizarea aspectelor specifice teritoriului ţării noastre. 

„Originalitatea expunerii este conferită de tematica abordată şi de artefactele unice prezentate, dar şi de modul de valorificare a acestora, din perspectiva unei evoluţii tehnice a modalităţilor de realizare a uneltelor şi integrarea lor în habitatele specifice paleoliticului mijlociu şi superior. Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic este depozitarul unui impresionant tezaur de obiecte de artă, care fac parte, cu certitudine, din patrimoniul universal. Aici regăsim peste 90% din obiectele de podoabă şi de artă descoperite în România, mai vechi de 15.000 de ani: pandantive realizate din piatră sau din dinţi de animale perforaţi, mărgele, obiecte gravate, fragmente de statuete etc. Toate sunt descoperiri din două situri de referinţă pentru Paleoliticul din România: Poiana Cireşului -  Piatra Neamţ (jud.  Neamţ), şi peştera Cioarei-Boroşteni (jud. Gorj)”, explică prof. Marin Cârciumaru. 

FOTO: prof. Marin Cârciumaru, conducătorul echipei de cercetare

Valorificarea colecţiei de obiecte paleolitice are la bază o muncă de cercetare asiduă, capabilă să permită actualizarea permanentă a informaţiilor ştiinţifice oferite de expoziţie.

Încă o expoziţie inedită

În cadrul Muzeului Evoluţiei, publicul mai poate admira şi o expoziţie privind ”Imaginea femeii în Paleolitic”.

Expoziţia va reuni mulajele celor mai importante sculpturi realizate în Paleolitic, cu vârste între circa 12.000 şi 35.000 de ani descoperite în Europa şi Asia. Copiile sunt imaginea fidelă a originalelor, excepţional realizate din punct de vedere artistic, în condiţii de autenticitate maximă în laboratoarele muzeelor care găzduiesc originalele. 

„Trebuie să spunem că în majoritatea muzeelor mari ale lumii, care deţin originalele acestor sculpturi, sunt expuse tot copiile lor, ca o măsură de a preîntâmpina degradarea lor. Este poate pentru prima dată când se reuşeşte să fie reunite într-o unică expoziţie sculpturile de acest fel de la Atlantic până la Pacific. Cele patru vitrine vor cuprinde Europa de Vest cu descoperiri din Franţa şi Italia, Europa Centrală cu statuete din Germania, Austria, Cehia şi Slovacia, Europa de Est cu numeroasele descoperiri de acest fel din Rusia, câteva din Ucraina şi singura sculptură feminină paleolitică din Republica Moldova. Cea de a patra vitrină va găzdui superbele reprezentări feminine din Siberia. Vizitatorii vor avea posibilitatea să ia contact cu peste 60 de sculpturi, care sunt şi cele mai reprezentative din cele descoperite până acum”, adaugă prof. Cârciumaru.

Activitatea de cercetare realizată în situl Poiana Cireşului, precum şi realizarea expoziţiei dedicată tezaurului artei paleolitice din România, s-a desfăşurat în cadrul proiectului Comportamentul tehnic şi simbolic al comunităţilor paleolitice din estul Carpaţilor (Romania) înainte şi în timpul ultimului Maxim Glaciar (cod PN-III-P4-ID-PCE-2016-0614), finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). 

Săpăturile arheologice au fost finanţate de  Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Programul Naţional de Finanţare a Cercetării Arheologice Sistematice – 2017, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte şi Asociaţia Geto-Dacii. 

Membrii echipei de cercetare a proiectului: CS II dr. Elena-Cristina Niţu (responsabil ştiinţific al şantierului), prof. univ. dr. Marin Cârciumaru (directorul proiectului de cercetare), CS III dr. Ovidiu Cîrstina (directorul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”), drd. Adrian Nicolae, drd. Florin Ionuţ Lupu şi drd. Marian Leu.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente