FOTO Arheologii dezgroapă istoria din jurul uneia dintre cele mai vechi biserici din cetatea lui Mircea cel Batrân. Ce obiecte de valoare au fost găsite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aheologii din Târgovişte au realizat noi descoperiri de mare valoare, cel puţin istorică, la Curtea Domnească din fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Arheologii au descoperit zece morminte, oseminte şi mai multe podoabe. Vechime lor este de sute de ani, spun specialiştii şi au fost dezgropate de la baza Bisericii Sf. Vineri, unul dintre cele mai vechi edificii religioase cunoscute până în prezent, în Târgovişte.

Arheologii au început ample săpături la Curtea Domnească din Târgovişte în speranţa găsirii unor obiecte de mare valoare istorică, aşa cum au făcut şi în anii trecuţi, când s-a descoperit obiecte din ceramică, monede sau arme. 

Săpăturile au început de o săptămână şi au fost deja descoperite câteva morminte, monede, ace de păr şi inele foarte vechi în jurul Bisericii Sf. Vineri din Curtea Domnească. Săpăturile au loc acum pentru că au fost programate lucrări de restaurare a bisericii, iar specialiştii au nevoie de de toate datele construcţiei.

„Aici au mai fost efectuate cercetărie arheologice în anii '60, dar datele respective nu mai sunt de actualitate. Suntem la un nivel de înrmormântări de secol 15, ceea ce ne arată că biserica a fost construită la jumătatea sec al XV-lea. Piesele descoperite sunt la laboratorul de restaurare - conservare. Sunt zeci morminte anatomice în poziţie normală. Reînhumate sunt mai multe, în sensul că au fost scoase cele vechi şi osemintele au fost puse peste celelalte”, a declarat  Gheorghe Olteanu, arheolog.

Cea mai veche mărturie care atestă existenţa bisericii este un ancadrament, având pe lintel o pisanie-pomelnic scrisă în limba slavonă, amintind pe Manea clucerul Perşanu şi pe jupâneasa sa, Vlădaia, purtând data de 13 iulie 1517. 

Obiectele din argint şi bronz descoperite au fost duse în laborator, unde urmează să fie restaurate şi introduse în expoziţiile Muzeului de IStorie.

„Avem aici monede din bronz, dar în mare parte monede din argint, cu ajutorul cărora vom identifica cu certitudine perioada descoperirii, perioada în care au fost înhumate persoanele respective şi cum era de aşteptat, obiecte de podoabă, inelele şi elevementele vestimentaţiei. Au fost purtate de femei. Arheologii ne-au adus şi falangele pe care au fost purtate aceste inele”, a precizat Daniela Iamandi, şef Secţie Consevare Restaurare.


 

La Târgovişte au domnit 40 de voievozi de-a lungul timpului

Fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte, a fost, vreme de 350 de ani, cea mai importantă zonă culturală, comercială şi militară din Ţara Românescă. De aici se emiteau “actele de domnie” şi tot aici se înscăunau, sau detronau, domnitori celebri. Târgovişte este cunoscută ca fiind “Cetatea celor 33 de voiezozi”, însă, numărul lor real ar fi de 40.

Primul domnitor de la Târgovişte a fost Mircea cel Bătrân (1386-1418), chiar dacă el nu a stat în Târgovişte, fiind domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia). I-a urmat fiul său, Mihail (1409-1420), care îi era şi asociat la domnie lui Mircea cel Bătrân

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”