Foşti prefecţi şi fosti preşedinţi ai CJ Dâmboviţa au primit plachete aniversare

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat, miercuri, 28 noiembrie, un moment festiv prin care s-a dorit marcarea Centenarului Marii Uniri dar şi a împlinirii a 650 de ani de la atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa şi a 50 de ani de la reînfiinţarea judeţului.

În şedinţa extraordinară de consiliu judeţean, a avut loc şi decernarea de plachete aniversare foştilor prefecţi ai judeţului (Emil Dima, Alexandru Boriga, Marin Antonescu, Ion Stan, Constantin Iancu, Tiberiu Popa, Victor Sanda, Jean Popescu, Aurelian Popa, Mirel Nicolae Lazăr, Iancu Caracota, Emilian Rusu, Ioan Marinescu) şi preşedinţilor care au condus Consiliul Judeţean Dâmboviţa (Marius Mihălăchioiu, Romeo Popescu, Aurel Cucu, Traian Novolan, Gheorghe Ana, Florin Aurelian Popescu, Adrian Ţuţuianu, Alexandru Oprea), actualului prefect, Antonel Jîjîie, şi subprefectului Florina Mureşan, consilierilor judeţeni din acest mandat dar şi actualilor parlamentari de Dâmboviţa şi Înaltpreasfinţiei Sale Nifon Mitropolitul şi Arhiepiscopul Târgoviştei. 

„În anul Centenarului Marii Uniri serbăm şi 650 de ani de la atestarea documentară a judeţului şi 50 de ani de la reînfiinţarea judeţului Dâmboviţa. Cu îngăduinţa dumneavoastră, am să fac o scurtă trecere în revistă a câtorva repere istorice; astfel, judeţul, ca unitate administrativ-teritorială, este de dată foarte veche. Conform documentelor, pe la finele secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, găsim împărţiri administrative în Moldova, numite ţinuturi, conduse de un pârcălab, iar în Muntenia judeţul, având în frunte un căpitan de judeţ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu.

Constantin Mavrocordat înlocuieşte, în anul 1740, pe căpitanii de judeţ cu ispravnicii, denumire pe care o găsim şi în Moldova. 

Despre judeţul Dâmboviţa se face prima referire istorică în cronicile lui Küküllö, în anul 1368,  când oastea lui Ludovic I de Anjou a întâmpinat oastea lui Vladislov I (Vlaicu) care a pus pe fugă oastea regelui ungar cu ajutorul vornicului Dragomir, pârcălabul de Dâmboviţa, referiri întărite şi de către istoricul Nicolae Iorga în lucrarea sa „Studii asupra Evului Mediu românesc”.

Legea din 1864 acordă judeţelor personalitate juridică, înfiinţează comisiile judeţene alese şi aşază pe prefect în fruntea judeţului. Consiliul judeţean alegea un comitet permanent cu atribuţii executive şi deliberative, prezidat de prefect.

Legea administrativă din 1938 desfiinţează judeţul ca organizaţie administrativă locală şi-l transformă într-o ”circumscripţie administrativă de control”. 

Ca circumscripţie administrativă descentralizată, Legea din 1938 înfiinţează ţinutul. Acesta cuprindea mai multe judeţe şi avea un dublu caracter. El era mai întâi o unitate administrativ-teritorială descentralizată, cu personalitate juridică şi o oarecare autonomie, dar constituia şi o circumscripţie teritorială în care ministerele îşi aveau serviciile exterioare deconcentrate. 

Prin Decretul – Lege din 21 septembrie 1940, s-a desfiinţat ţinutul şi s-a reînfiinţat judeţul ca unitate administrativă descentralizată, aşa cum a fost înainte de anul 1938. Prin Legea nr. 5 din 1950, au fost desfiinţate cele 58 de judeţe, fiind înlocuite cu 28 de regiuni. Noi făceam parte, în perioada 1950-1952, din Regiunea Prahova, apoi din 1952 din Regiunea Ploieşti, până în 1968, când prin Legea nr. 2/1968 s-a revenit la denumirea de judeţ, reînfiinţându-se Judeţul Dâmboviţa, situaţie pe care o avem şi în momentul de faţă.