Fănică Florea le-a luat ochii străinilor cu obiectele din lut
0Dâmboviţeanul lucrează la roata olarului de când avea 5 ani, iar produse sale au ajuns în Italia, Franţa, Olanda, SUA.
Copilăria a petrecut-o într-un peisaj de basm, între văile crude şi mereu proaspete ale Dărmăneştiului. I-a plăcut să stea aproape de familie, de cei dragi. A fost fascinat de măiestria cu care bunicul său frământa lutul. Îl impresionau obiectele care ieşeau din mâinile acestuia, armonia, echilibrul, culoarea, trăinicia. A stat în umbra bunicului său şi a învăţat. A urmărit cu atenţie drumul lutului, de la descoperirea sa în văile pâraielor şi până la dogoarea cuptorului de ars. „Am deprins olăritul de pe la 5 ani. A fost plăcerea mea să învârt roata. Nu prea am avut timp de joacă. Vremurile erau grele. Îi vedeam pe ai mei cum se chinuie, aşa că nu puteam sta de-o parte. Am muncit cot la cot cu tata şi cu fraţii mei”, îşi aminteşte nea Fănică. Nu are decât patru clase, dar nu se ruşinează. Harul, talentul, experienţa de viaţă, bătăturile din palme reprezintă cea mai importantă şcoală.
Străinii sunt emoţionaţi în faţa oalei de lut
Nea Fănică a lucrat ca şofer la o unitate militară. De-abia aştepta să vină acasă, ca să treacă la roata olarului. Nu a putut sta locului o clipă. Încet-încet, i s-a dus renumele că este unul dintre cei mai buni olari din judeţul Dâmboviţa. Oalele, străchinile şi obiectele de decor din lut modelate de nea Fănică au ajuns până departe, în Franţa, Olanda, Italia, SUA. „Străinii sunt emoţionaţi când văd oalele de pământ, străchinile şi farfuriile decorate cu motive tradiţionale. Parcă le pare rău că nu au şi ei asemenea obiceiuri. Ei nu sunt ca noi, să le cumpere ca să le folosească în gospodărie şi de multe ori să le uităm în vreun ungher al curţii. Ei le cumpără pentru decor. Le preţuiesc. Mulţi mi-au spus că le creează aşa, o stare de linişte, de naturaleţe”, mărturiseşte nea Fănică.
Întrebări şi răspunsuri:
Dărmăneşti este recunoscut în judeţ ca fiind sat de olari. Câţi mai modelaţi lutul?
Am fost 37 de meşteri olari. Şi nu i-am luat în calcul şi pe copii. Am pus la număr doar capul de familie. Zilele trecute, am analizat şi am ajuns la concluzia că doar eu mai lucrez. Îmi pare rău că se termină cu meseria asta. E păcat. Mi-aş fi dorit să se facă un muzeu la noi în sat. Degeaba avem şcoala de artă şi meserii, că nimeni nu pune piciorul în prag. Se pierde tradiţia.
Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca meşteşugurile tradiţionale să reziste?
Ar trebui să se implice mai mult şcoala, primăria, autorităţile judeţene. Mi-ar plăcea să se facă ateliere de ucenicie, unde copiii să deprindă tainele olăritului. I-aş învăţa cu plăcere. E bine să fie cât mai mulţi, că tot vor rămâne doi-trei care să continue tradiţia.
Ce îi place:
„Îmi place tot ce are legătură cu olăritul. Îmi place să muncesc. Nu pot concepe viaţa în trândăvie”, spune olarul.
Ce nu îi place:
„Nu-mi place că se pierde tradiţia. Rău îmi pare că nu am pe cine învăţa olăritul. O să treacă turişti prin Dărmăneşti şi nu pot vedea cum se fabrică oalele”, afirmă nea Fănică.
Profil:
Nume: Fănică Florea
Născut: 4 aprilie 1936, Dărmăneşti
Studii: Patru clase primare
Familie: Trei băieţi şi o fată