Expoziţie de costume româneşti de sărbătoare la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte şi Asociaţia “Dar Development” organizează, sâmbătă, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, la o expoziţie de costume populare de sărbătoare.

Puteţi admira şapte costume tradiţionale, atâtea câte fiice au avut Maria, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnul Ţării Româneşti, alături de cei patru fii.  

Domniţele Stanca, Maria,  Ilinca,  Ancuţa,  Bălaşa şi Smaranda vor fi întruchipate purtând costume româneşti de sărbătoare. 

Preţioasele costumele fac parte din colecţia doamnei Diana Ilisei. 

Este binecunoscut faptul că Palatul de la Potlogi a fost construit într-un singur an, în 1698, al zecelea an al domniei, pentru fiul cel mare, Constantin Brâncoveanul, prezumtivul urmaş la tron, iar palatul de la Doiceşti pentru Matei, fiul cel mic. 

Evenimentul este primul din seria dedicată "Zilei Universale a Iei" în cadrul muzeelor dâmboviţene în acest an, sarbatoare celebrată pe 24 iunie, de Sânziene, în ţara, dar şi de  comunităţile româneşti din întreaga lume.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa