Expoziţie de arme vechi, deschisă la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul de Istorie găzduieşte zilele acestea expoziţia “Evoluţia armamentului din preistorie până în zilele noastre”. La eveniment a participat şi Ministrul-Consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România – Valeriu Turea.

Evenimentul face parte dintr-un program de activităţi menite să întărească legăturile culturale şi bunele relaţii de colaborare dintre judeţul Dâmboviţa şi Raionul Ialoveni, în baza acordului de înfrăţire stabilit printr-o Hotărâre de Consiliu Judeţean.

"În cadrul expoziţiei, deschise publicului până la data de 31 august 2017, sunt prezentate obiecte valoroase aflate în colecţia particulară a domnului Petru Costin, întemeietorul Muzeului Serviciului Vamal, membru fondator al Clubului colecţionarilor din Republica Moldova", se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa. 

Printre piesele expuse se regăsesc numeroase tipuri de arme albe: topoare, vârfuri de săgeţi, de lance, de suliţă, baltage, buzdugane, pumnale, săbii, dar şi obiecte de harnaşament: zăbale, catarame, chingi, scări de şa). 

"Astfel, de la topoare cu o vechime milenară până la baionete militare de secol XX, vizitatorul va avea în faţă o istorie vie, neîntreruptă a ingeniozităţii umane pe tărâmul armamentului. Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a mulţumit organizatorilor şi a salutat iniţiativa colecţionarului Petru Costin, asigurându-l de întreg sprijinul pentru proiecte viitoare", se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele