După Vlădescu şi Grozea pare tentat să părăsească Flacăra Moreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După Vlădescu şi Grozea pare tentat să părăsească Flacăra Moreni

Flacăra Moreni se află la un pas de a rămâne fără principalii marcatori din lot în această iarnă. Ştefan Vlădescu este foarte aproape de a semna cu Comerţul Brezoaele, iar Octavian Grozea pare tentat să spună pas grupării de pe Cricov, după ce a ajuns să fie ofertat de mai multe echipe.

Al doilea golgeter de la Flacăra este curtat intens de câteva formaţii din Liga a 3-a şi de mai multe cluburi din eşalonul 4, din Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste condiţii, Grozea va decide în următoarele zile dacă va mai juca sau nu la gruparea morenară în returul campionatului.

„Nu sunt sigur dacă o să mai continuu la Moreni. Am numeroase propuneri de la echipe din eşaloanele trei şi patru, care îmi dau multe de gândit. E posibil ca până la urmă să dau curs uneia dintre ofertele primite”, a precizat pentru sportdambovitean.ro, colegul lui Vlădescu din atac. „Tavi” Grozea (25 ani) a reuşit în turul campionatului să marcheze 12 goluri, după ce a bifat nu mai puţin de 15 meciuri.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete